duminică, 30 decembrie 2012

Iarna la Jitia



















PLUGUȘORUL JITIAN, 2012





Aho,  Aho, Copii  și frați,
Senatori și deputați, muncitori calificați.
Bărbați de femei lăsați,
Stați un pic nu mai mânați.
Și cuvântul mi-a scultați.
Dați-vă lângă fereastră,
ȘI-ascultați urarea noastră.
C-am venit cu mic cu mare,
Să vă facem o urare,
Că în anul  ce-a trecut,
Multe s-au mai petrecut.
Am avut o iarnă grea,
Cu  viscol și multă nea.
Cu șosele pietruite,
Fără nici un fel de pârtie,
Sate multe înzăpezite.
Pentru drumurile din vale,
A intervenit becali.
Cu mașini și cu lopeți
Și vreo cincizeci de băieți,
Și-adat zăpada la o parte,
Prin comune și prin sate.
La mijloc de iarnă grea,
Lumea toată protesta,
În București, în Timișoara,
Și pe urmă-n toată țara.
Și striga poporul tot,
Să plece Guvernul Boc,
Pe Băsescu îl ruga,
 Ca să-și dea demisia.
Striga lumea zi și noapte,
Iar de gât purtau placarde,
Scrise cu litere mari:
”DAȚI-I JOS PE ACAȘTI GOLANI!”
Și strigau așa cu toții
Până la mijlocul nopții:
”JOS CU HOȚII, JOS CU HOȚII!”
Domnișoara Anastase,
Cu picioarele frumoase
Și cu sâni proeminenți,
I-a mințit pe acești băieți.
A susținut sus și tare,
Că-i bine la numărătoare
Și e sfânt ce s-a votat,
În parlamentul de stat.
Guvernul lui Boc, clujeanul,
S-a schimbat cu Ungureanu
Și acesta susținea,
Cât era iarna de grea,
Să iasă lumea pe stradă,
S-o ferească pe zăpadă.
Venea seara-n studio,
În bluziță și-n maiou.
Purta pantofi în picioare,
Și la pantaloni fermoare,
Cuvânta la lumea toată,
Că țara-i foarte săracă,
Și nu știe ce să facă.
Nu mai sunt bani de parfum,
Nici de-un coniac mai bun,
Criză mare-i la tutun,
De necaz a apelat,
La vechiul buget de stat
Și a luat de-a acolo parale,
De parfum și de măncare,
Whiski, vinuri de lux mare.
Ei aveau condiții bune,
Iar la noi recesiune,
Mânați ,măi! Hăi,Hăi!
N-atrecut suta de zile
Și Guvernul Ponta vine,
Furios, Vijelios,
Să-l dea pe Băsescu jos.
La alegerile locale,
Mulți țărani de pe ogoare,
Muncitori și profesoare,
Doctori , cadre medicale,
Votul vrea  ca să și-l dea,
Poate vor schimba ceva,
Cei care vor câștiga.
Dar nimic nu s-a întâmplat.
Băsescu n-a fost schimbat,
Cei nouă judecători,
L-a pus iar la Cotroceni.
Mânați, măi! Hăi! Hăi!
Frunză verde matostat,
Ani întregi ne-am tot rugat,
Pe la miniștri de stat,
Să pună pe drum asfalt,
Dar degeaba ne-am rugat .
Că nimic n-am căpătat.
A mințit electoratul,
Că nu-i bun la noi asfaltul.
Când țara toată-i în criză,
Jitienii au surpriză,
Șoseaua a fost asfaltată,
Cum n-a fost ea niciodată.
Mulțumim lui Săpunaru,
Deputat din Gologanu
Și lui Domnul Oprișan,
Președinte județean,
Strănepot de-a lui Ștefan,
Care face rost de bani.
Acești domni ne-au ajutat,
Să avem drum asfaltat.
MÂNAȚI MĂI! HĂI, HĂI!
De la Noapteș de la poartă,
Primarul de altă dată,
S-a făcut șoseau lată.
Două straturi de asfalt,
S-a turnat pe după lac
Și la fântâna lui Giurgiac,
Până la poartă la Marcu,
E destul de gros asfaltul.
Iar de acolo la Titel ,
La turnat mai subțirel
Umbrărescu Dorinel
Regele șoselelor.
De nu era Dumnealui,
Ne puneam noi pofta-n cui.
Dumnezeu să-l ocrotească,
Și de rele să-l ferească.
C-a venit cu camioane,
Stații de făcut betoane,
Mașini de turnat asfalt,
Compresoare de tasat,
Omul e foarte dotat.
N-a durat  o săptămână
Și-a făcut șoseaua bună
Prin Jitia prin comună.
De când s-a născut Hristos,
Drum ca acesta n-a mai fost.
Udrea și Guvernul Boc,
Nu ne-a ajutat de loc.
A făcut doar stadionul,
La care s-a stricat gazonul.
Un părculeț pentru copii,
Jos pe malul lacului.
Băncuțe și alei de piatră,
Ce duce la Gheabă-n poartă.
Gardu-i din sârmă ghimpată,
Iar la poartă o lăcată,
Nu intri în el niciodată.
Mânați, măi! Hăi, Hăi!
Senatori și deputați,
Nu dormiți nu vă certați,
Legi proaste să nu mai dați.
Din buget nu mai furați,
Căci de zece ani de zile,
Toți ciocoii își fac vile.
Cu piscine și balcoane,
Ferestre cu termopane,
Iar lumea moare de foame.
Pe noul parlament ales,
Cu-n procent  victorios,
Îl roagă insistent poporul,
Să-n florească viitorul
Și de vreți să izbutiți,
Lucrați cu oameni cinstiți.
Opriți jaful și hoția,
Dezvoltați economia,
Poporul  ca s-o ducă bine,
Porniți fabrici și uzine.
Noi nu vrem recesiune
Și creați locuri de muncă,
Acest popor bine s-o ducă.
Lăsați cearta, lăsați ura,
Dezvoltați agricultura.
Ministrul cât e de mare,
De la plug cere mâncare.
De la plug și de la sapă,
Poporul mâncare așteaptă.
S-avem pâine multă-n țară,
Să nu mai cumpărăm de-afară.
Astăzi anul se sfârșește,
Mâine noul an pornește.
Semne bune anul are,
Zăpada-i destul de mare,
Prin sate și pe ogoare.
De vrea Dumnezeu șoimanul,
Mult grâu vom avea la anul,
Câte paie sunt în șură,
Atâtea oale cu smântână
Să avem pe bătătură.
Ne rugăm la dumnezeu,
Să ne apere de rău.
Foaie verde rug întins,
Multe-aș mai avea de spus,
Dar vreme este pe înserate,
Să dăm plugul la o parte.
Pământu-i foarte înghețat,
Sămânța s-a terminat,
Opriți plugul măi flăcăi,
Și sunați din zurgălăi,
  se audă peste văi,
Din  Jitia la Dumitrești
Și pe urmă la Gugești
Și de-acolo la Focșani,
LA ANUL ȘI LA  MULȚI ANI!!!




De Radu Neacșu, din satul Cerbu, comuna Jitia.