PLUGUL

Plugul este urarea cu care copiii pornesc la drum în dimineaţa zilei de 31 decembrie să colinde oamenii gospodari din satele de munte de pe valea Râmnicului.

Astăzi, ca şi în urmă cu 40-50 de ani, la Jitia şi Vintileasca cetele de colindători umplu uliţele costumaţi şi mascaţi. Ceata are în componenţă un flăcău care spune plugul, altul cu clopotele mari, ei fiind şi conducatorii grupului, lăutarii, care de regulă cântă la acordeon sau clarinet şi un toboşar. Mascţii reprezintă personaje cum ar fi: moş, babă, general, pădurar, urs sau ursar. Înainte de 1950 mascaţii erau doar moşi, babe, barză şi capră. Astăzi, au apărut personaje din lumea satului: politist, primar, învăţător, sportivi renumiţi precum şi personaje care trebuiesc criticate pentru anumite fapte şi defecte.
Capra a fost şi rămâne un personaj de baza al tradiţiilor de Anul Nou. Capul caprei este confecţionat din lemn cioplit în formă cât mai apropiată de reprezentarea naturală a acesteia, partea de jos a botului fiind lucrată dintr-un lemn aparte, prins cu un cui în aşa fel încât trăgându-se de şfoara cu care este prins, botul caprei sa clămpănească. Un alt personaj îndrăgit din ceata de mascaţi este ursul. Personajul este îmbrăcat în piele de urs sau de la alte animale cusute pe o haină. În picioare are mâneci de cojoc întoarse pe dos, iar pe mâini, bucăţi de piele, ca labele ursului. Ursarul este mânjit pe faţă, are chipiu împodobit cu fulgi şi o bâtă în mână, de care este prins un lănţisor cu un belciug, care pleacă de la nasul ursului. Câteodată, chiar ursul ţine un băţ lung şi noduros între labe, pe care încearcă să se urce.

Dincolo de unele semnificaţii, sărbătorile de iarnă au fost şi rămân un bun prilej de destindere, de purificare morală, de veselie şi de strângere a bunelor relaţii dintre oameni. Urările de de sănătate, de belşug, de viaţă îndelungată, au încheiat întodeauna vizitele tradiţionale ale colindătorilor plugari.

                                   …”Rămâneţi oameni buni sănătoşi

                                   Ca trandafirii frumoşi.

                                   Dac-o fi până-n vecie,

                                   Sănătatea să vă ţie !

                                   La anu´ şi la mulţi ani !

COLINDUL

           În satele de pe Valea Râmnicului, Crăciunul este una dintre sărbătorile cele mai bogate în datini şi obiceiuri, ca şi în toată România, de altfel. Caracterul general  al acestei sărbători este curăţirea şi împodobirea casei, bucuria copiilor, mesele bogate, darurile şi petrecerile. Crăciunul îl sărbătorim în perioada solstiţiului de iarnă, pentru că atunci avem cea mai lungă noapte din an. În mentalitatea populară există această idee a luptei dintre lumină şi întuneric, luptă ce se încheie odată cu solstiţiul de iarnă. Lumina, pe care omul ca fiinţă solară o iubeşte, iese învingătoare. De aici provine legătura cu creaţia, cu noul, cu Anul Nou, cu noul născut. Iisus, ca personaj relegios, încorporează toate aceste elemente precreştine. Crăciun este reprezentat ca un bărân, reprezentând Anul cel Vechi. Sărbătorile de iarnă reprezintă un monent de trecere, încheiere de an, dar şi sfârşit de ciclu agricol. Ele sunt pline de spiritualitate, mister, simboluri şi bucurie. Peste toate acestea, datinile vin să împodobească sărbătorile.

Colindul, este un obicei popular străvechi care vesteşte naşterea Pruncului Iisus, ce se desfăşoară în  seara de Ajun a Crăciunului. Cântecele tradiţionale intonate de cetele de coilindători dinJitia și Vintileasca, sunt în mare parte asemănătoare cu cele ce se cântă pe tot cuprinsul ţării: “Maria se preumbla”, “Sus boieri nu mai dormiţi”, “Florile dalbe, flori de măr”, “Lerui ler”.  Cetele de colindători copii, sunt compuse de la 2 la 6 persoane şi primesc în schimbul urărilor de la gazdele care îi ascultă, daruri în bani sau în natură: mere, nuci, covrigi, colaci etc. Se spune că persoanele care nu primesc colindătorii sau nu oferă daruri acestora, vor avea parte de un an nefericit. Colindul este considerat în această zonă un ritual sfânt. Copiii colindători sunt investiţi cu puterea sacră de a vesti  Naşterea Domnului, de a-l aduce pe Noul Născut în casa omului. Gospodarul care îi primeşte pe colindători devine “gazda lui Cristos”.

Noi suntem JITIA ! -Idei in Tara lui Andrei

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

Piatra de temelie a lăcașului cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost pusă în anul 1996, iar sfințirea bisericii a avut loc la data de 8 iunie 1997, fiind oficiată de Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei Epifanie Norocel, însoțit de alți clerici precum și de mulțimea de credinceoși din parohie și zonele învecinate.

Construcția a fost realizată din lemn de stejar, în plan triconic (trefalat) și acoperită cu tablă zincată.

Are 16,5 m lungime, peste 6 m lățime și circa 10 m înălțime. Compartimentele interioare sunt tipice bisericilor ortodoxe: pridvorul (2/4 m), pronaosul (7/6 m), naosul (3/8,50 m) și Sfântul Altar (4/6 m). Pictura bisericii a fost realizată în tehnica ”tempera”, în anul 2004, într-un stil sobru, monastic, de către pictorul Costel Cămăruță (Sfântul Altar)  și de surorile Rădița și Camelia Dinu care au pictat restul bisericii. După finalizarea lucrărilor de pictură, biserica a fost resfințită la data de 7 octombrie 2007, tot de către de Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei Epifanie Norocel, în timpul  păstoririi preotului Constantin Stan.

Cumpărarea locului, ridicarea bisericii și a anexelor, pictarea și înzestrarea ei cu obiecte necesare cultului se datorează protosinghelului Macarie Beșliu, fostul egumen de la Mănăstirea Poiana Mărului și actualul stareț al Mănăstirii Muntioru – Catedrala Vrancei. Un merit deosebit la ridicarea propriu-zisă  l-au avut frații Dumitru și Ionel Zamfiroiu – meșteri locali și alți oameni pricepuți din parohie.

În partea stîngă a bisericii se află cimitirul, în față clopotnița, iar în dreapta casa praznicală.

Biserica nu are casă parohială, preotul paroh locuind în cea existentă la Jitia de Jos, reședința parohiei.

Preoții slujitori ai acestei biserici au fost:

Pr. Daniel Popa (21 noiembrie1998 – 1 iulie 2001);

Pr. Vasile Oriță (suplinitor între 2001-2003 – august 2004);

Pr. Tănase Joghiu (în cursul anului 2003);

Pr. Constantin Stan (1 sept. 2004 – oct. 2008);

Pr. Cristinel Moraru (oct. 2008 – 31 august 2009);

Pr. Gheorghe-Daniel Micu (1 septembrie 2009 – iunie 2015);

Pr. George Drogeanu (iunie 2015 – august 2015);

Pr. Laurențiu Rotaru (1 septembrie – prezent).

Profesor, Sorin Pantelimon

Biserica Dealu Sării

Biserica Dealu Sării - Jitia

Biserica și satul Dealu Sării

Biserica Dealu Sării - Depresiunea Între Râmnice

Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din comuna Jitia

Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din comuna Jitia, Județul Vrancea, este așezată pe locul unui vechi schit datând de prin anii 1650.  În această perioadă se atestă documentar că viitorii jitieni coborau lângă gârlă (râul Râmnic) pentru a se închina la schitul Jitia. Acest schit este ridicat pe la jumătatea secolului al XVII –lea de  Iane hagiul, pitarul și domnița Marica Fiica lui Gheorghiță slugerul. ”Jitie ” însemnă în salvonă ”viață” adică ”licăriri de viață în pustiu”.

Probabil pe la anul 1771 schitul Jitia a fost incendiat de catre turci, tot atunci a fost arsă și mănăstirea Poiana Mărului, iar în 1783 schitul este refăcut prin strădania enoriașilor.

Pe la 1760 slujea aici monahul Timoftie, ceea ce însemnă era tot schit, iar pe la anul 1780 slujea ”popa Ioan” cu dascălul său Moise, deci devenise biserică de mir.

In anul 1907 biserica este reconstruită cu ajutorul credincioșilor din satele Jitia și Dealul Sării, reparații capitale sau mai făcul în anul 1967 tot prin contribuția credincioșilor.

După 1840,primul învâțător aflat în documente, a fost preotul Constantin Dămian. Mai amintim pe preotul Negrilă Constantin după Primul Război Mondial și dacălul Fifere Stan care a fost deținut politic, a urmat părintele Georgescu.

Unul dintre slujitorii care se remarcă este părintele Ioan Sevastre, un preot cu o viață exemplară care a slujit în acestă parohie în perioada 1 iulie 1963 – 12 octombrie 1989 când a decedat. A fost arestat de două ori de regimul comunist și a făcut 12 ani de închisoare. Prima dată fară să fie judecat sau condamnat face 6 ani de detenție în perioada 16 noiembrie 1948 – 18iunie 1954 la Galați, Râmnicu Sărat, Poarta Albă, Aiud și Gherla. Slujește ca preot la Corod, județul Galați între anii 1954 – 1958 și este arestat a doua oară, judecat de Tribunalul Militar Galați şi condamnat la 4 ani de închisoare pentru uneltire împotriva regimului socialist.

În 1963 este numit preot paroh la parohia Dealul Sării, comuna Jitia unde slujeşte până în 1989 când trece la cele veşnice. A avut domiciliu forţat în comuna Jitia.

În anul 1993 se execută lucrări de restauare a picturii și este resfințită de către Preasfințitul Părinte Episcop Epifanie, Episcopul Buzăului și Vrancei, în timpul păstoririi preotului Traian Chircu. Tot în acest an se constriește casa de praznic din fața bisericii.

În anul 2000 se construiește casa parohială, preot fiind Vasile Oriță.

Din 2009 preot paroh este George Drogeanu, hirotonit pe data de 23 februarie 2002, absolvent al facultății de Teologie Ortodoxă, specializarea Pastorală, din cadrul Universităţii „Valahia” – Târgovişte în anul 2005. În anul 2006 a absolvit Masteratul în „Drept Canonic şi Instituţii Europene” la  Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Ovidius - Constanţa. În anul 2009 absolvește facultatea de Psihologie din cadrul Unoversităţii „Spiru Haret”.

În anul 1990 este angajat în postul de cântăreț bisericesc, Horhocea Dumitru, după ce dă examen de asimilați la Episcopia Buzăului și Vrancei.

Parohia are 270 de familii și 610 suflete.

Deține 2 ha. de fâneată, 0,8 ha pădure, 1 ha de fâneață în jurul casei parohiale și 0,8 ha. curtea bisericii și cimitirul.

Din 2009 până în prezent, s-au executat lucrări de întreținere și gospodărire, s-a vopsit acoperișul Bisericii și clopotniței, s-a împodobit biserica cu mochetă, incalzire centrala și s-a introdus instalație de sonorizare.

Biserica ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Jitia de Jos

Biserica ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Jitia de Jos, a fost construită între anii 2007-2008 sub îndrumarea Arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei Epifanie Norocel, prin strădania preotului paroh Constantin Stan, susţinut de enoriaşii parohiei, Consiliul Local Jitia dar şi de aportul domnului primar Neculai Noapteş şi al domnului deputat Nini Săpunaru, care au atras fonduri guvernamentale în acest scop.

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Jitia de Jos

Biserica a fost ridicată în plan triconic (trefalat) şi acoperită cu tablă zincată, lşcaşul măsurând în jur de 17 m. lungime şi 6 m, lăţime (10 m. la absidele laterale), cu 3 turle – 2 închise (laterale) şi una deschisă (centrală) – având o înălţime exterioară de 13,65 m., incluzând crucea de pe turla principală.

Altarul Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Jitia de Jos

Structura interioară respectă delimitarea clasică a bisericilor ortodoxe, având următoarele compartimente: pridvorul închis (exonartex) -2/4 m., pronaosul (7,50/6 m.), naosul (3,50/10 m.) şi Sfântul Altar (4/6 m.). Înălţimea medie a interiorului este de aproximativ 6 m. Din punct de vedere arhitectural, biserica se încadrează în tipologia specifică arhitecturii de cult moldoveneşti, pusă în valoare de elementele dinamice în planul vertical, cât şi de acoperişul cu pante repezi, compus din unităţi aparte pentru pronaos, abside, turlă şi altar.

Catapeteasma Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Jitia de Jos

Catapeteasma este realizată din lemn de stejar sculptat şi a fost lucrată de domnul Dumitru Zamfiroiu – meşter autohton şi enoriaş din satul Dealu Sării.

În pisania-document datată 31 august 2008, se precizează: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a ridicat această biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului, în satul Jitia de Jos, comuna Jitia, judeţul Vrancea, în anii mântuirii 2007 – 2008”.

Adormirea Maicii Domnului

Preoţii care au slujit în această biserică sunt:

Pr. Constantin Stan – 31 august-1 noimbrie 2008;

Pr. Gheorghe Daniel Micu – 1 noimbrie 2008-iunie 2015;

Pr. Drogeanu George – iunie 2015-prezent.

Sorin Pantelimon

Bibliografie:

Pr. Gheorghe-Daniel Micu, „Jitia de Jos – încercări monografice”, Editura Andrew, Focşani, 2012

Revarsare de lumină şi har la Schitul Dealu Sării

„Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre“.

Astăzi 21 iunie 2015, în a 3-a Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, a avut loc târnosirea (sfinţirea) bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de la Schitul Dealu Sării, din comuna Jitia. Cei prezenţi au putut gusta din bucuria și emoțiile inegalabile ale unei asemenea slujbe, de o rară frumusețe.

Totul a fost bine pregătit: Preasfinţitul Episcop Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, cu o voce limpede şi caldă, a rostit binecuvântarea. După citirile vechi testamentare, a început ritualul înconjurării bisericii, însoţit de citirea celor trei pericope evanghelice, apoi stropirea cu aghiazmă şi ungerea cu Sfântul şi Marele Mir a zidurilor exterioare ale sfântului locaş.

A urmat apoi ritualul înconjurului bisericii cu cele trei popasuri marcate tot de trei lecturi evanghelice. Urmat de soborul sfinţiţilor slujitori, arhiereul a trecut apoi la rânduiala sfinţirii altarului şi a Sfintei Mese. Procesiunea, a avut în centrul ei aşezarea în piciorul Sfintei Mese a unei părticele din moaştele unui sfânt mucenic, dar şi a hrisovului de sfinţire.

 După ce toate s-au încheiat în bună rânduială, soborul s-a îndreptat spre un podium special amenajat în apropierea locaşului de închinăciune, unde sărbătoarea a continuat cu săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii arhiereşti. La finele ei, Preasfinţitul Ciprian a rostit un bogat şi frumos cuvânt de învăţătură, urmat de cuvântul părintelui Macarie, ctitorul sfântului locaş şi al întregului ansamblu mănăstiresc.

Sfinţirea de astăzi a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, constituie una din cele mai impresionante şi mai emoţionate rânduieli bisericeşti, ce aduce peste zidurile cele noi, dar şi peste credincioşii prezenţi, harul sfânt şi sfinţitor, făcându-ne părtaşi unei negrăite bucurii duhovniceşti.

Prof. Sorin Pantelimon

Piatra Mâţei şi zidurile uriaşilor de la Jitia

Piatra Mâţei este un monument natural spectaculos, format din ziduri uriaşe şi  pereţi verticali situate pe  malul stâng al Râmnicului la Jitia, nu departe de confluenţa  Râmnicului Sărat cu Sărăţelul. Eroziunea diferenţială a desfăcut versantul  într-o succesiune de ziduri ciclopice paralele ruiniforme, supuse proceselor de alterare şi spălare.

Denumirea  „Piatra Mâţii” are următoarea legendă: « Demult, pe locurile unde se află astăzi Jitia, era o pădure mare care se întindea până la apa Râmnicului. Pe malul stâng al râului, unde se află biserica azi, era un schit de călugări. Puţinii locuitori trăiau împrăștiați prin poienile munţilor din jur. Pe dealul  de lângă schitul Jitiei se afla o stână, iar  printre ciobani era și un copil de 14 -15 ani. Într-o zi ciobănelul a scăpat caprele într-un loc plin de mărăciniş şi stânci, care se termina cu o prăpastie imensă ce dădea în apa Râmnicului.

Pe atunci se credea că acela este un loc periculos, deoarece  noaptea, se auzeau zgomote ciudate. Alţii credeau că este un loc bântuit unde se făceau  păreri şi se fereau să  treacă pe acolo.

Ciobănaşul, neavând curajul să se ducă la baciul stânii fără capre, s-a dus printre stânci să le caute, având în mână un toporaş. După un timp a găsit caprele, dar a fost atacat de o mulţime de pisici sălbatice. Se  spune că o parte din capre ar fi căzut în prăpastie, iar băiatul  rănit şi speriat  s-a întors într-un târziu la stână.

Unii  povesteau că băiatul ar fi fost lecuit de o bătrână, care l-ar fi înfăşurat într-o bucată de pânză de in, îmuiată în miere de albine. Alţii spuneau că ar fi murit după acea întâmplare. Tatăl băiatului a început de atunci să meşterească toporaşe cu coada lungă şi cine trecea pe la stână, primea unul pentru a se putea apăra de sălbăticiuni.

De atunci, oamenii au denumit stâncile de lângă apa Râmnicului  Pietrele Mâţii, iar dealului pe care s-a aflat stâna, i-au spus Toporaşul în amintirea celor petrecute».

            Ansamblul natural Piatra Mâţii este situat pe partea stângă a DN 2R, care face legătura între comunele Jitia şi Vintileasca, la 1 km. de Mănăstirea Poiana Mărului şi 2 km. de satul Pleşi, unde se află alt obiectiv natural celebru – Masa lui Bucur (1145m). Aici este prima stâmtoare a Râmnicului Sărat, care coborând de pe culmile Furului (1415m), şi-a creat făgaşul către şesul coborât al Siretului. Cu toate că fundamentul zonei este format din dealuri subcarpatice tinere, mişcările orogenice au împins la suprafaţă straturile de calcar mult mai vechi, ce se regăsesc la zi în terasele Râmnicului, pe cursul său superior.

Formaţiuni similare celor de la Piatra Mâţii pot fi întâlnite la cca. 3 km. în aval  pe apa Râmnicului, în satul Jitia de Jos şi pe culmea Dealului Roşu (944m).

 Aceste straturi de roci dure sunt de fapt nişte resturi calcaroase, dintr-o masă mai mare care a dispărut în timp datorită eroziunii. Ele includ scoici ale unei plaje, probabil de acum 11 milioane de ani a mării preistorice Paratethys. 

Au forma unui zid  cu o lăţime 1-3 m şi înălţimea generală cam de 6-7 m, dar cu maxime prin unele porţiuni de 20 de metri.

Zidurile de pe Valea Râmnicului se prelungesc de o parte şi de alta a râului pe kilometri întregi, ascunse din loc în loc sub pădurea seculară sau, ridicându-se întocmai ca zidul de apărare al unei cetăţi antice, miceniene. Aspectul rocilor, care dă impresia unor construcţii făcute de mâna omului, a dat naştere unor legende în  gândirea populară, care le pune pe seama unor uriaşi ce au trăit pe aceste meleaguri în vremuri imemoriale, la fel ca în cazul „Pietrelor Fetii” din satul  Neculele a căror legendă o redă magistral Alexandru Vlahuţă în „România Pitorească”.

            Redau mai jos un fragment dintr-o legendă, care pare să o continuie pe cea a „Pietrelor Fetii”, ce face  referire la celebrele „ziduri”: „…Dar ajungând urieşii din ce în ce mai puternici, au vrut să-l înfrunte pe Dumnezeu. Cei de prin părţile noastre s-au strâns cu toţii şi-au pus rămăşag că, până or cânta cocoşii de ziuă, ei au să mute albia Râmnicului pe Slănic. Şi numai ce au început a căra la stânci şi la pământ, bărbaţi, femei şi copii, ridicând un baraj straşnic. Şi-au pornit apele să se umfle şi mai gata să treacă râul peste munte, dincolo. Dar tocmai când mai aveau puţin, a răsunat cântecul cocoşului şi deodată s-au rupt zăgazurile înecându-i  pe toţi... Iar de atunci, stâncile ce se ridică de o parte şi de alta a Râmnicului la Piatra Mâţii şi Piatra Jidovului de la  Jitia de Jos, poartă numele de Zidurile Uriaşilor. Se spune că  Dumnezeu a curăţit pământul de uriaşi prin potop, iar asupra celor care rămâneau cu capetele afară,  s-au năpustit păsările cerului şi le-au mâncat. S-au dus, s-au stins de mult uriaşii. Dar urmele trecerii lor pe pământ se pot vedea peste tot în munţii noştri.”

Sorin Pantelimon

Jocul Ielelor

În satele situate pe cursul superior al Râmnicului Sărat, răsfirate în căuşul depresionar subcarpatic numit de geografi ”Între Râmnice”, mai există şi astăzi credinţa în jocul ielelor. Ielele sunt reprezentări mitologice feminine care poartă în cele mai multe cazuri atribute malefice. Locuitorii din   Bisoca, Jitia sau Vintileasca, povestesc că în trecut apariţiile lor erau mai dese, însă odată cu slăbirea credinţei oamenilor, ele nu-şi mai fac simţită prezenţa.

                În vremea copilăriei celor care acum sunt bunici puteau fi auzite şi văzute numai noaptea, după ora douăsprezece, mai ales toamna în luna septembrie. Pe atunci oamenii, după o zi istovitoare, obişnuiau să doarmă pe prispa din faţa casei. În acest fel apariţiile nocturne erau mai uşor de sesizat de către toţi membrii familiei. Aceştia erau treziţi în crucea nopţii de cântecele nemaiauzite ale acestor fiinţe aeriene. Părinţii le şopteau hotărât copiilor să nu facă greşeala de a le îngâna, pentru că vor rămâne pociţi. Prin a fi pocit de iele, se înţelegea paralizarea corpului, pierderea vorbirii, auzului, sau chiar nebunia.

                Altădată ielele se lăsau şi pe pământ, în locuri mai puţin umblate, unde jucau în cerc ţinându-se de mână. Pe locurile bătătorite de horele ielelor iarba ardea şi nu mai creştea, în schimb apăreau după un timp bureţi (necureţi).

                Se spune că au existat persoane, de obicei ciobani, care au susținut că le-au vazut jucând pe pământ. Ielele sunt descrise ca nişte fiinţe vesele, frumoase şi albe, asemănătoare îngerilor. În ciuda apariţiei lor fermecătoare, întâlnirea cu ele faţă în faţă, avea consecinţe nefaste pentru oameni. Iată cum relatează un martor hora ielelor: ”Era lună şi bine afară. Au trecut pe deasupra şi s-au lăsat pe poiana din faţa mea. Erau îmbrăcate în alb şi tare frumoase, ca nişte păpuşi. Aveau capul oleacă mai mare decât mâna mea. S-au prins de mână şi au început să cânte şi să joace. Erau vre-o şapte sau opt. Nu înţelegeam ce cântau, dar la un timp ascultându-le am rămas surd şi m-am zăpăcit de nu am mai ştiut nimic de mine. Prin descântece mi-a venit auzul la loc, abia după un an de zile”.

Sorin Pantelimon

Depresiunea Între Râmnice - Schiţă geografică

Depresiunea Între Râmnice - Bisoca -Jitia-Neculele

Oricât de apreciate vor fi fiind frumuseţile turistice din ţara noastră, un loc deosebit de frumos este chiar Valea Râmnicului Sărat. Urcând către izvoarele acestui râu, sunt atâtea peisaje pline de frăgezime, cum rar se găsesc în altă parte.

De la Jitia valea se deschide tot mai mult, dezvăluind privirii călătorului un adevărat amfiteatru natural, mărginit de munţi şi dealuri înalte. Este depresiunea „Între Râmnice”, un spaţiu geografic atrăgător, cu un potenţial turistic nevalorificat. Frumuseţea peisajului, particularităţile naturale, obiectivele social-culturale, oferă multiple momente de recreere.

Privită în ansamblu, depresiunea are un caracter neregulat datorită prezenţei în interiorul ei a unor măguri, care pe alocuri depăşesc altitudinea de 800m şi a unor culmi perpendiculare ce se desprind din povârnişul montan, ce se leagă de măguri prin şei. În acest cadru, plafonul interfluviilor coboară ameţitor de pe pantele muntelui până în dreptul şeilor, pentru a se ridica brusc pe faţa lor vestică spre vârful măgurilor. Din aceste puncte, încpe din nou să coboare, spre est în valea Râmnicelului şi spre sud în valea Râmnicului Sărat

Sectorul Montan,  este reprezentat de prelungirile Muntelui Furu (1415m) către est şi sud-est. Relieful se prezintă sub forma unei succesiuni de varfuri şi văi înguste ale afluenţilor Râmnicului Sărat (Palanca, Pârîul Mare, Săraţulu, Mărtinu) desfăşurat pe direcţia generală nord-nord-est şi sud-vest, între vârfurile Dealul cu Cătină în nord (1125m) şi Vârful Dosului Rău (1114m).

Vârfurile importante ce se impun în peisaj, străjuind depresiunea  sunt : Stejicul Mic (1212m), Stejucul Mare (1330m), Vîrful Pietrei (1330m), Purcelul (1111m), Carâmbu (1208 m), şi Masa lui Bucur (1145m), a cărui denumire se datorează unui bloc de piatră situat aproape de vârf, cu o suprafaţă pseudoplană, unde, conform legendelor locale, îşi avea locul de întâlnire haiducul Bucur. Spre depresiune acest sector montan prezintă un versant puternic înclinat, cu o diferenţă de nivel de 300-400 m, ce se suprapune în cea mai mare parte pe falia marginală a flişului carpatic, aici apărând mici cascade ale Râmnicului Sărat şi  afluenţilor: Monteoru, Furu, Martinu, în timp ce pâraiele Pleşi, Argintari, Pârâul Bisericii, Pârâul Mare şi Palanca, care străbat tranversal aceste culmi, extind bazinetele de obârşie în această culme. Dintre acestea cel mai important bazinet este cel al Pârâului Furu care pătrunde printre culmile Carâmbu şi  Purcelu până sub Muntele Furu. În perioada glaciară, aici a avut loc un intens proces de eroziune datorat îngheţ-dezgheţului. În această perioadă s-au desprins din zonele mai înalte blocuri imense de gresii care s-au prăvălit la baza munţilor. Cele mai impresionante sunt cele din Satul Pleşi, Com Bisoca, din punctul „Piatra Mare” şi ,,Pietrele Fetei” din satul Neculele, Com :Vintileasca, care au dat naştere unei interesante legende descrisă de Al. Odobescu în opera sa „Pseudocinegeticos” ”, fragmentul  “Pe plaiurile Bisocii”, şi Al. Vlahuţă în „România Pitorească”, fragmentul „În Râmnicul Sărat”.

Oprindu-se pe dealurile înalte ale  Bisocii, cei doi scriitori au putut admira minunatele privelişti ale depresiunii, pe care le-au descris în mod magistral în operele lor. Al. Odobescu, peisagist talentat, face o descriere cuprinzătoare: "...Când ajunserăm pe muchia plaiului ce desparte văile dinspre Buzău şi Râmnic, privelişte, din veselă şi plăcută cum era, se făcu deodată măreaţă: culmea întinsă a Penteleului se văzu în depărtare, apoi Plaiul Răboiului, Piatra Penei, Carâmbul, Munţii Neharniţa, ambele Muşe, Măceşul, Brezeul, piscurile semeţe ale Furului şi Streşicului, stâncile Năculelor, la poalele la care se aşternea, întocmai ca un lăicer verde şi înflorat, o poiană largă şi desfăţată."

Bazinul superior al Râmnicului Sărat

Depresiune Între Râmnice - Plaiul Cerbul

Bordura carpatică ce străjuie depresiunea la vest

Jitia

Vintileasca

Muntele Piatra, la poalele căruia se cuibăresc satele Vintileasca, Neculele şi Tănăsari

Faţa Măgurii

Vârfurile semeţe ale munţilor Piatra şi cele două Stejicuri

Satele Neculel şi Bahnele

Sorin Pantelimon