„Această
casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a
înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre“.
Astăzi 21 iunie 2015, în a 3-a Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, a avut loc târnosirea (sfinţirea) bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de la Schitul Dealu Sării, din comuna Jitia. Cei prezenţi au putut gusta din bucuria și emoțiile inegalabile ale unei asemenea slujbe, de o rară frumusețe.
Totul a fost bine pregătit: Preasfinţitul Episcop Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, cu o voce limpede şi caldă, a rostit binecuvântarea. După citirile vechi testamentare, a început ritualul înconjurării bisericii, însoţit de citirea celor trei pericope evanghelice, apoi stropirea cu aghiazmă şi ungerea cu Sfântul şi Marele Mir a zidurilor exterioare ale sfântului locaş.
A urmat apoi ritualul înconjurului bisericii cu cele trei popasuri marcate tot de trei lecturi evanghelice. Urmat de soborul sfinţiţilor slujitori, arhiereul a trecut apoi la rânduiala sfinţirii altarului şi a Sfintei Mese. Procesiunea, a avut în centrul ei aşezarea în piciorul Sfintei Mese a unei părticele din moaştele unui sfânt mucenic, dar şi a hrisovului de sfinţire.
După ce toate s-au încheiat în bună rânduială, soborul s-a îndreptat spre un podium special amenajat în apropierea locaşului de închinăciune, unde sărbătoarea a continuat cu săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii arhiereşti. La finele ei, Preasfinţitul Ciprian a rostit un bogat şi frumos cuvânt de învăţătură, urmat de cuvântul părintelui Macarie, ctitorul sfântului locaş şi al întregului ansamblu mănăstiresc.
Sfinţirea de astăzi a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, constituie una din cele mai impresionante şi mai emoţionate rânduieli bisericeşti, ce aduce peste zidurile cele noi, dar şi peste credincioşii prezenţi, harul sfânt şi sfinţitor, făcându-ne părtaşi unei negrăite bucurii duhovniceşti.
Prof. Sorin Pantelimon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu