Duminică 11
august 2013, jitienii urcă din nou în Poiana Negarilor. Ei vor participa alături
de ceilalţi locuitori ai satelor situate pe cursul superior al Ramnicului Sarat
şi nu numai, la sărbătoarea cântecului, dansului şi portului popular râmnicean.
Festivalul
Folclorului Vrâncean îşi are originea în Ţara Vrancei, acolo unde la 24 iulie
1966 pe Podul Nărujei a avut loc prima
ediţie, la care au participat mii de oameni. Din anul 1968, după înfiinţarea
actualului judeţ – Vrancea, la care se adaugă şi comunele din partea de Est a
fostului judeţ/raion Râmnicu Sărat, festivalul este reorganizat. Este conceput
sub formă de concurs al formaţiilor, soliştilor şi creatorilor populari, fiind
extins, în afară de Ţara Vrancei şi la celelalte arii etnofolclorice, precum
cele de pe văile Râmnicului (superior), Milcovului şi Suşiţei.
De-a
lungul timpului, Festivalul Folclorului
Vrâncean a reuşit să-şi realizeze finalitatea esenţială şi anume: valorificarea creaţiei populare tradiţionale
şi contemporane din toate aşezările judeţului, cu acordarea unor atenţii
speciale datinilor şi obiceiurilor populare locale. În acest fel se explică
divizarea festivalului, începând cu ediţia a XXI-a din 1979, în stagiunea “de
vară”, cea mai extinsă şi bogată, şi stagiunea “de iarnă”, destinată a încuraja
şi promova obiceiurile prilejuite, în principal, de sărbătorile Crăciunului şi
Anului Nou.
Jitia
a devenit, încă de la început, unul dintre centrele de reprezentare zonală, îndeosebi
în stagiunea de vară. Ca vatră etno-folclorică aflată în zona de interferenţă
Vrancei şi Buzăului, aşezarea constituie o prezenţă activă, distinctă în viaţa
culturală a judeţului. La nivel local funcţionează Ansamblul Chindia, în cadrul căreia evoluiază şi formaţia de dansuri
bărbăteşti Brâul de la Jitia.
Pe
o vale atât de vestită ca aceea a Râmnicului care a dat ţării unul dintre marii
săi coregrafi – Alexandru Dobrescu – dansul bărbătesc de la Jitia se constituie
acum, la cea de-a a XLVI-a aniversare a Festivalului Folclorului Vrâncean, ca
un omagiu adus artei interpretative româneşti ca o dovadă a trăiniciei şi durabilităţii în timp a unei traditii pe care noi, cinstind-o cum se cuvine azi, suntem chemați s-o păstrăm nealterată
în viitor.
Sorin Pantelimon
