joi, 29 octombrie 2015

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

Piatra de temelie a lăcașului cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost pusă în anul 1996, iar sfințirea bisericii a avut loc la data de 8 iunie 1997, fiind oficiată de Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei Epifanie Norocel, însoțit de alți clerici precum și de mulțimea de credinceoși din parohie și zonele învecinate.
Construcția a fost realizată din lemn de stejar, în plan triconic (trefalat) și acoperită cu tablă zincată.
Are 16,5 m lungime, peste 6 m lățime și circa 10 m înălțime. Compartimentele interioare sunt tipice bisericilor ortodoxe: pridvorul (2/4 m), pronaosul (7/6 m), naosul (3/8,50 m) și Sfântul Altar (4/6 m). Pictura bisericii a fost realizată în tehnica ”tempera”, în anul 2004, într-un stil sobru, monastic, de către pictorul Costel Cămăruță (Sfântul Altar)  și de surorile Rădița și Camelia Dinu care au pictat restul bisericii. După finalizarea lucrărilor de pictură, biserica a fost resfințită la data de 7 octombrie 2007, tot de către de Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei Epifanie Norocel, în timpul  păstoririi preotului Constantin Stan.
Cumpărarea locului, ridicarea bisericii și a anexelor, pictarea și înzestrarea ei cu obiecte necesare cultului se datorează protosinghelului Macarie Beșliu, fostul egumen de la Mănăstirea Poiana Mărului și actualul stareț al Mănăstirii Muntioru – Catedrala Vrancei. Un merit deosebit la ridicarea propriu-zisă  l-au avut frații Dumitru și Ionel Zamfiroiu – meșteri locali și alți oameni pricepuți din parohie.
În partea stîngă a bisericii se află cimitirul, în față clopotnița, iar în dreapta casa praznicală.
Biserica nu are casă parohială, preotul paroh locuind în cea existentă la Jitia de Jos, reședința parohiei.
Preoții slujitori ai acestei biserici au fost:
Pr. Daniel Popa (21 noiembrie1998 – 1 iulie 2001);
Pr. Vasile Oriță (suplinitor între 2001-2003 – august 2004);
Pr. Tănase Joghiu (în cursul anului 2003);
Pr. Constantin Stan (1 sept. 2004 – oct. 2008);
Pr. Cristinel Moraru (oct. 2008 – 31 august 2009);
Pr. Gheorghe-Daniel Micu (1 septembrie 2009 – iunie 2015);
Pr. George Drogeanu (iunie 2015 – august 2015);
Pr. Laurențiu Rotaru (1 septembrie – prezent).


Profesor, Sorin Pantelimon

Biserica Dealu Sării

Biserica Dealu Sării - Jitia

Biserica și satul Dealu Sării


Biserica Dealu Sării - Depresiunea Între Râmnice

duminică, 25 octombrie 2015

Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din comuna Jitia

Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din comuna Jitia, Județul Vrancea, este așezată pe locul unui vechi schit datând de prin anii 1650.  În această perioadă se atestă documentar că viitorii jitieni coborau lângă gârlă (râul Râmnic) pentru a se închina la schitul Jitia. Acest schit este ridicat pe la jumătatea secolului al XVII –lea de  Iane hagiul, pitarul și domnița Marica Fiica lui Gheorghiță slugerul. ”Jitie ” însemnă în salvonă ”viață” adică ”licăriri de viață în pustiu”.
Probabil pe la anul 1771 schitul Jitia a fost incendiat de catre turci, tot atunci a fost arsă și mănăstirea Poiana Mărului, iar în 1783 schitul este refăcut prin strădania enoriașilor.
Pe la 1760 slujea aici monahul Timoftie, ceea ce însemnă era tot schit, iar pe la anul 1780 slujea ”popa Ioan” cu dascălul său Moise, deci devenise biserică de mir.
In anul 1907 biserica este reconstruită cu ajutorul credincioșilor din satele Jitia și Dealul Sării, reparații capitale sau mai făcul în anul 1967 tot prin contribuția credincioșilor.
După 1840,primul învâțător aflat în documente, a fost preotul Constantin Dămian. Mai amintim pe preotul Negrilă Constantin după Primul Război Mondial și dacălul Fifere Stan care a fost deținut politic, a urmat părintele Georgescu.
Unul dintre slujitorii care se remarcă este părintele Ioan Sevastre, un preot cu o viață exemplară care a slujit în acestă parohie în perioada 1 iulie 1963 – 12 octombrie 1989 când a decedat. A fost arestat de două ori de regimul comunist și a făcut 12 ani de închisoare. Prima dată fară să fie judecat sau condamnat face 6 ani de detenție în perioada 16 noiembrie 1948 – 18iunie 1954 la Galați, Râmnicu Sărat, Poarta Albă, Aiud și Gherla. Slujește ca preot la Corod, județul Galați între anii 1954 – 1958 și este arestat a doua oară, judecat de Tribunalul Militar Galați şi condamnat la 4 ani de închisoare pentru uneltire împotriva regimului socialist.
În 1963 este numit preot paroh la parohia Dealul Sării, comuna Jitia unde slujeşte până în 1989 când trece la cele veşnice. A avut domiciliu forţat în comuna Jitia.
În anul 1993 se execută lucrări de restauare a picturii și este resfințită de către Preasfințitul Părinte Episcop Epifanie, Episcopul Buzăului și Vrancei, în timpul păstoririi preotului Traian Chircu. Tot în acest an se constriește casa de praznic din fața bisericii.
În anul 2000 se construiește casa parohială, preot fiind Vasile Oriță.
Din 2009 preot paroh este George Drogeanu, hirotonit pe data de 23 februarie 2002, absolvent al facultății de Teologie Ortodoxă, specializarea Pastorală, din cadrul Universităţii „Valahia” – Târgovişte în anul 2005. În anul 2006 a absolvit Masteratul în „Drept Canonic şi Instituţii Europene” la  Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Ovidius - Constanţa. În anul 2009 absolvește facultatea de Psihologie din cadrul Unoversităţii „Spiru Haret”.
În anul 1990 este angajat în postul de cântăreț bisericesc, Horhocea Dumitru, după ce dă examen de asimilați la Episcopia Buzăului și Vrancei.
Parohia are 270 de familii și 610 suflete.
Deține 2 ha. de fâneată, 0,8 ha pădure, 1 ha de fâneață în jurul casei parohiale și 0,8 ha. curtea bisericii și cimitirul.
Din 2009 până în prezent, s-au executat lucrări de întreținere și gospodărire, s-a vopsit acoperișul Bisericii și clopotniței, s-a împodobit biserica cu mochetă, incalzire centrala și s-a introdus instalație de sonorizare.