Începuturile învăţământului în Râmnicu Sărat (I)

Sistemul de învăţământ public din Principatele Române, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, n-a fost organizat deodată, ci treptat, ca o consecinţă firească progresului înregistrat de societatea românească în ansamblul ei.

Un moment important din acest domeniu, l-a constituit elaborarea Regulamentelor Organice (1831 în Ţara Românească şi 1832 în Moldova), documente ce joacă rolul de “constituţie”, care au stat la baza organizării tuturor domeniilor de activitate din principate. Toate regulamentele, instrucţiunile si legiuirile şcolare din perioada Regulamentelor Organice marchează tendinţa generală de a organiza sistemul şcolar, de toate gradele, potrivit nevoilor concrete ale societăţii. Pe baza articolelor din regulamente se constituie toate instituţiile de învăţământ public din principate, se precizează conţinutul învăţământului (plan, programe, manuale) şi se dau primele indicaţii sistematice privitoare la tehnica didactică. Acum se pun bazele învăţământului naţional, dovedindu-se că ştiinţele se pot preda cu succes în limba română şi se creează posibilitatea de a se lărgi cadrul învăţământului, trecându-se şi la organizarea unor şcoli tehnice, alături de cea de cultură generală, pentru a pregăti cadrele de tehnicieni necesare serviciilor publice ale statului. Invăţământul, mai ales în formele sale primare, devine în această perioadă accesibil şi păturilor sociale mai puţin înstărite şi chiar ţărănimii, prin înfiinţarea de şcoli judeţene şi de şcoli săteşti, acestea din urmă mai numeroase în Ţara Românească, şi mai puţine în Moldova şi în Transilvania.

 În anul 1835, locuitorii oraşului Slam-Râmnic scriu o scrisoare către Inspectoratul Şcolilor Naţionale din Focşanii munteni, pe atunci capitala judeţului, ca să intervină la Eforia Şcolilor Naţionale din Bucureşti, arătând că au clădit localul cerut şi rugând să le numească profesor pe cheltuiala lor. Scrisoarea era semnată de: Paraschiv Băcanu, Nedelcu Ariton, Dinu Constantin, Nestor Bogasieru, Sava Enache, Hristache Stan, Oprişan Vernescu, Constantin Stoicănescu, Ienache Zanfiroiu, Nicolai preot, Ene protopop ş.a. Comitetul Inspectoratului Şcolilor Naţionale în fruntea căruia se găseau Alecu Mărgărit şi Gheorghe Şonţu, a înaintat de îndată cererea râmnicenilor la Eforia Şcolilor Naţionale. În 1836 este numit ca învăţător Ene Ion, absolvent al şcolii din Buzău, recomandat a fi destul de destoinic pentru misiunea încredinţată. În acest fel prima şcoală de stat din oraşul Râmnic şi-a început cursurile la 1 mai 1836, având doar trei clase. Pe lângă aceasta mai funcţionau la acea dată încă două şcoli particulare precum: Şcoala lui Iorgu Constantin, absolvent al Colegiului Naţional Sfântul Sava, şcoală cu predare în limbile română şi franceză, cu 28 de elevi înscrişi şi cu câte 5 ore pe zi; Şcoala lui Neculai Teodoridis, grec, cu predare în limbile germană şi română, având înscrişi 7 copii.

Cu timpul numărul şcolilor din Râmnic s-au înmulţit, înfiinţându-se o şcoală de fete şi apoi s-au luat măsuri pentru înfiinţarea de şcoli pe tot cuprinsul judeţului. Legea pentru protopopi şi preoţi din 11 aprilie 1834, lăsa învăţământul sătesc pe seama cântăreţilor de biserici (ţârcovnicilor/dascălilor), obligaţi a învăţa copiii satelor carte şi căntări.

În 1838, Eforia Şcoalelor hotăra înfiinţarea şcolilor săteşti, îndemnând ocârmuitorii să se înţeleagă cu proprietarii moşiilor ca să hotărască casa în care se va ţine şcoala, sau să găsească mijloace pentru clădirea unei încăperi special pentru aceasta. Prin adresa nr. 501 din 25 mai 1938, către Marea Vornicie, Eforia anunţa că au început ,,a se aduna candidaţi de învăţători  dintre ţârcovnicii/dascălii de la sate, spre a începe în vară cursurile începătoare” (V. A. Urechia, Şcoalele săteşti în România, Bucureşti, Tipografia Naţională, 1868, pp. 5-6). Prin circulara nr. 973- 982 din 16 sept. 1938, Eforia stabilea gradele şcolilor şi anume:  a) la sate şcolile ,,comunale”;  b) cele din plasa învăţătorului revizor: ,,preparande”;  c) cele din judeţe  ,,normale”;  d)  din reşedinţa de judet ,,centrale”;   e) din Bucureşti, ,,complementare”.

Spre exemplificare publicăm mai jos lista cu satele din judeţul Râmnicu-Sărat, plasa “Plaiul Râmnic”, unde urma să se înfiinţeze şcoli, numărul locuitotorilor precum şi numele proprietarului moşiei obligat de a asigura localul de şcoală, sau de a ajuta la construcţia clădirii cu acelaşi scop.

Tabel cu satele din “Plaiul Râmnic” judeţul Râmnicu-Sărat în care urmează a se înfiinţa treptat şcoli (1938):

Nr. Crt.	Numele satelor	Populaţia fiecărui sat	Populaţia satelor unite	În ce sat se află şcoala	Propietarul
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17	Valea Sălcii Câmpulungeanca [Chiojdenii Mari [Chiojdenii Mici [Tulburea Buda [Biceştii de Sus [Biceştii de Jos [Dumitreştii de Sus [Dumitreştii de Jos Jitia Pietrele Fetei [Dănuleşti [Pleşeşti Bisoca Muceşti Lăstuni	75 51 98 66 44 290 114 52 84 104 159 88 48 66 153 55 54	208 166 188 114	Chiojdenii Mici Biceştii de Sus Dumitreştii de Sus Pleşeşti	Ioan Popescu Christudur Filitis Costache Niculescu Gr. Marghiloman Moşneni Mănăstirea Râmnic Moşneni Moşneni Moşneni Moşneni Mănăstirea Râmnic Nicolae Gherman Moşneni Moşneni Elena Florescu Moşneni Fraţii Asanache Damian

Olimpiada ”Meșteșuguri artistice tradiționale”, Faza Națională, editia a XXIII, și-a ales câștigătorii!

 ... Pentru că tradițiile sunt vii. Pentru că... avem prunci cu mâini de aur și meșteri ce lasă mai departe moștenire harul lor...

În perioada 25 – 29 iulie 2018, la Muzeul ASTRA, din Sibiu s-a desfășurat cea de- a XXIII-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Evenimentul a fost  organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, iar proiectul cultural a fost cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național cu suma de 75.000 lei. Tema ediției din acest an, a fost aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Concursul a reunit  260 de participanţi, din 32 de judeţe ale ţării, inclusiv Sibiu și municipiul București, dar şi din străinătate, respectiv Mexic, Republica Bulgaria şi Republica Moldova, R.P. Chineză.

A fost o săptămână de muncă, de implicare și emoție, dar s-a ajuns cu bine până la final.

 Duminică, 30 iulie, micii meșteri ”mari” din județul Vrancea și-au primit aplauzele și laurii la festivitatea de premiere, organizată în aer liber, pe scena din mijlocul lacului, din cadrul Complexului Muzeal Astra din Sibiu. 

Toți copiii, care au reprezentat județul nostru la faza națională a Olimpiadei au obținut premii, astfel:
1. Roșca Aurelian de la Școala Gimnazială Jitia - locul al II-lea secțiunea Confecționat opinci - prof. îndrumător Pantelimon Sorin;
2. Horhocea Nicoleta, de la Școala Gimnazială Jitia, locul al III-lea la secțiunea Confecționat piese de port popular -  îndrumător Pantelimon Ștefănica, meșter popular;
3. Lihăt Maria Mădălina de la Școala Gimnazială Jitia, locul al III-lea la secțiunea Confecționat piese de port popular -  îndrumător Pantelimon Ștefănica, meșter popular;
4. Cîțu Simona Alexandra de la Școala Gimnazială Jitia, locul al III-lea la secțiunea Confecționat piese de port popular - îndrumător Pantelimon Ștefănica, meșter popular;
5. Mereuță Ionelia, de la Școala Gimnazială Nereju Mic, locul al II-lea la secțiunea Confecționat măști - prof. îndrumător Chirică Terțiu Reginica
6. Dinu Andreea, de la Școala Gimnazială Nereju Mic, locul al III-lea la secțiunea Încrustat în lemn - prof. îndrumător Chirică Terțiu Reginica;
7. Chirică Terțiu Ana - Maria, de la Școala Gimnazială Nereju Mic, locul al III-lea la secțiunea Confcționat podoabe - prof. îndrumător Chirică Terțiu Reginica;
8. Nechifor Alexandra, de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” Focșani, mențiune la secțiunea Mobilier pictat, prof. îndrumător Opaiț Ovidiu Octavian.

Apreciez, că programul de pregătire urmat de elevi și ulterior participarea la Olimpiadă, constituie un puternic aliat al şcolii pentru cunoaşterea identităţii noastre etno–culturale şi pentru dezvoltarea sensibilităţii estetice şi a creativităţii copiilor.

Ne mândrim cu asemenea elevi creativi şi îndemânatici şi sperăm să îi putem susţine şi pe viitor!

Prof. Sorin Pantelimon

GALERIE FOTO: Patru eleve din Jitia și-au cusut propriile ii; le vor purta duminică, de Ziua Universală a Iei

GALERIE FOTO: Patru eleve din Jitia și-au cusut propriile ii; le vor purta duminică, de Ziua Universală a Iei: Patru eleve din clasa a VI-a, de la Școala Gimnazială Jitia, și-au cusut
propriile cămăși tradiționale, în cadrul proiectului „Prima ie“,
desfășurat în perioada ianuarie - iunie, pentru al doilea an consecutiv.

Acasă Între Râmnice - Jitia

 Așezate într-un cadru natural deosebit, satele situate pa cursul superior al râului Râmnicul Sărat, au fost descrise de Alexandru Odobescu în cartea sa  „Pseudokineghetikos”. Venind dinspre Buzău scriitorul se oprește pe culmile Bisocii, fascinat de priveliştea ce i se desfăşura dinaintea ochilor : „sub aceste muchii pamântul se lasă la vale în costişe si pripoare gradate până se cufundă în jgheaburile mult umbrite ale Râmnicului și Râmnicelului” şi recunoaşte că nu se putea desprinde de aceste privelişti  „ce oraşenilor le este dat arareori a le vedea”. La fel de bine surprinde natura locurilor și Alecsandru Vlahuţă în „România Pitorească” prin 1900. Venind dinspre mănăstirea Găvanu, jud. Buzău, ajunge „în mareaţa spintecătură a Râmnicului. Acolo, valea se deschide ca o carte. Pe malurile revărsate, se înfig gospodării casuţe rare, fâneţe îngrădite cu leaţuri, fâşioare de livezi prinse în clinuri înguste, gata să pornească şi să curgă in râpă”.

În această zonă de munte, sărbătorile creează prilejul întoarcerii la tradiții: ceremonialul religios, îmbrăcarea minunatului costum popular, cântece și hore specifice zonei.

Situată în Depresiunea Între Râmnice, într-o zonă de interferenţă a celor trei provincii istorice româneşti: Moldova, Transilvania şi Ţara Românească, Jitia aparţine zonei etnografice a Râmnicului Sărat, regiunea Muntenia.

Este o depresiune subcarpatică situată la poalele sudice ale Munţilor Vrancei, din Curbura Carpaţilor. Aceasta se dezvoltată în bazinul superior al râului Râmnicu Sărat şi al afluenţilor săi, Sărăţelul şi Râmnicelul. Ea se încadrează între versanţii vestici a bordurii carpatice şi Dealurile Înalte, ce o închid de la nord, la sud. O caracteristică dominantă a depresiunii este relieful frământat şi pitoresc, cu aşezări risipite, izolate, unde se păstrează comori de artă populară autentică.

Din punct de vedere administrativ, peste depresiunea Între Râmnice se suprapun în mare parte, comunele Jitia şi Vintileasca din judeţul Vrancea, şi comuna Bisoca din judeţul Buzău.

Deşi a reprezentat o punte de legătură a creaţiei populare între zonele învecinate - Covasna, Vrancea şi Buzău - elementele de influenţă au fost asimilate şi integrate în creaţia populară proprie zonei.

Din acest proces de integrare a rezultat ceva distinct: o vatră folclorică etnografică unde localnicii și-au îndeplinit misiunea de a-i asigura consistenţă şi vigoare, transminţând-o cu sfinţenie de la o generaţie la alta.

Cu o vechime de peste patru secole, Jitia a fost o moşie care a aparţinut înainte de anul 1700 boierilor din Divanul domnesc Vlad şi Şărbu. Aceştia au vândut-o boierilor Neagu şi Voica, soacra sa, de la care a cumpărat-o Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu Sărat. Aceasta a stăpânit-o până în 1864, când s-a trecut la secularizarea averilor bisericeşti.

Numele comunei provine de la schitul Jitia, înfiinţat de boierii râmniceni pitarul Iane Hagiul, soția sa Marica Dedulescu și căpitanul Neagoe Topliceanu, ginerele slugerului Gheorghe Dedulescu, pe la jumătatea secolului al XVII-lea. ”Jitie” însemnă în salvonă „viaţă”, în cazul acesta „obștejitie” adică „viețuirea în comun”, denumire specifică așezămintelor monahale medievale. Pe la anul 1771 schitul Jitia a fost incendiat, de către turci, tot atunci a fost ars şi schitul Poiana Mărului, iar în 1783 schitul este refăcut prin strădania enoriaşilor. Schitul avea hramul Sf. Dumitru, pe care şi l-a păstrat şi după ce s-a transformat în biserică de mir la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când populaţia s-a retras de prin poienile pădurii, din Dealu Roşu sau Ulmuşoru formând silişte (vatră de sat) pe tapşanul, împădurit pe atunci, de lângă apa Râmnicului (la gârlă).
Este posibil ca primii proprietari ai moşiei să fi primit-o ca „danie” domnească, împreună cu locuitorii ei care au devenit clăcaşi.

Jitia este locuită de oameni gospodari şi primitori,  care se mândresc în primul rând cu tradiţiile păstrate de la strămoşi: cusutul, ţesutul, încondeiatul ouălor, hora satului, claca, obiceiurile legate de sărbătorile din timpul anului şi cele care privesc evenimentele primordiale din viaţa omului omului (naşterea, botezul, nunta, înmormântarea).

Unele obiceiuri precum Colindele, Pluguşorul, Plugul Mare, Mascaţii, împreună cu costumul popular, căruia jitienii  îi spun ,,naţional”, sunt păstrate cu sfinţenie până astăzi.

Pasiunea pentru tradițiile noastre străbune, dar și pentru meseria pe care ne-am ales-o, a făcut ca noi, profesorii și învățătorii de la Școala Gimnazială Jitia, să ne implicăm în alcătuirea unor formații și ansambluri folclorice de valoare, cum este cazul ansamblului „Chindia” coordonat de doamna prof. Lalu Petruța, sau ansamblul „Ulmușoru” coordonat de doamna prof. Fifere Dobrița, formații care reprezintă folclorul din Jitia la nivel județean, regional și național. Mândria jitienilor o reprezintă însă, formaţia de dansuri populare bărbăteşti „Brâul de la Jitia”, coordonată de coregraful Lalu Lucian, care a evoluat în trecut la concursuri naționale și internaționale, unde a câștigat numeroase premii.

 Ca vatră etno-folclorică aflată în zona de munte a Văii Râmnicului, aşezarea constituie o prezenţă activă, distinctă în viaţa culturală a judeţului Vrancea. În fiecare an, de când comuna Jitia aparține de județul Vrancea (1968), aici se desfăşoară în luna august Festivalul Folclorului Vrâncean din Poiana Negari, aflat anul acesta la a L-a aniversare.

Mai nou, am încercat să-i atragem pe elevii școlii și în alte componente ale tradiției locale. Astfel, am înființat la nivelul școlii ateliere de confecționat articole de artizanat, precum: cusături, țesături, opinci, ouă încondeiate și măști tradiționale. Copiii au fost inițiați în aceste meșteșuguri, de meșterii populari ai satului și de către noi profesorii. Tot cu ajutorul elevilor, dar și al cadrelor didactice din Școala Jitia, am creat un mini-muzeu cu specific etnografic,  în care am strâns mărturii din trecutul comunității noastre.

Un exemplu al implicării copiilor la activitățile desfășurate la atelierul de cusături, este cel al elevelor  din clasa a VII-a, Lalu Alice-Lăcrămioara, Săraru Teodora-Iuliana și Ticu Selena-Maria, care au cusut anul acesta prima lor ie sub îndrumarea doamnei  Ștefănica Pantelimon. Materialele necesare au fost donate de asociația „Șezătoare București”, prin intermediul doamnei Bizon Victoria. Odată terminate lucrările, le-am propus să le îmbrace împreună cu celelalte accesorii ale costumului popular, apoi am organizat o ședință foto în aer liber pentru a surprinde bucuria momentului și frumusețea locurilor în care ne aflăm.

Prof. Sorin Pantelimon      

Prof. Sorin Pantelimon

GALERIE FOTO : Sânzienele de la Jitia, album foto pe dealurile pline cu flori

GALERIE FOTO : Sânzienele de la Jitia, album foto pe dealurile pline cu flori

E vremea șezătorilor!

Şezătoarea a constituit unul din obiceiurile cu rol foarte important în viaţa socială a satelor de pe valea  Râmnicului.

La Jitia şezătoarea este un obicei vechi. Spun bătrânii satului că ei işi amintesc de şezători din copilaria lor, de la părinţii lor. Şezătorile se organizau în perioada iernii, după sărbătorile de iarnă şi până când începea postul Paştelui. Această perioadă este numită de săteni "Câjlegi".

De câțiva ani, tanti Florica Țăpor din satul Cerbu, organizează la ea în casă șezători, la care invită vecinele, dar și tinerii din sat care doresc să învețe meșteșugurile tradiționale.

La șezătoare se cântă, se ţese, se poartă costumul tradiţional, se povestește, dar, mai ales, se perpetuează obiceiuri. În fiecare sâmbătă, pragul casei lui tanti Florica, aşa cum îi spune toată lumea, este trecut de fete şi femei de toate vârstele, gătite în straie populare, pregătite să-şi încerce îndemânarea la cusut sau la război.  

- Cum se desfășura o şezătoare înainte?

”Se adunau mai mulţi oameni la câte o casă, seara, de pe la ora 18 (după ce terminau treaba cu animalele de pe lângă casă) şi şezătoarea ţinea până pe la miezul nopţii. Casele la care se ţineau şezătorile se schimbau prin rotaţie, între vecini. De organizare se ocupau femeile şi fetele. Aici, la mine în casă, se intră în lumea tradiţiei“, adaugă tanti Florica.

-Care erau principalele activități?

”La şezători, femeile lucrau: se ţesea la război (gazda), se torcea, se depăna lâna, se scărmăna lâna, se tricota, se făceau ciucuri etc.. Bărbaţii care participau ajutau şi ei câteodată, la depănat lâna. Şezătorile organizate de fete erau un prilej bun de a se întâlni cu feciorii din sat. Feciorii aveau privilegiul de a-şi alege şezătoarea la care merg. Câteodată adulţii şi tinerii se adunau împreună la şezătoare, dar în încăperi diferite: cei batrâni în casă, cei tineri în tindă. Nu se ţinea cont de situaţia materială a oamenilor, se întâlneau la aceeaşi şezâtoare şi săracii şi cei mai înstăriţi. Gazda îi servea pe cei de la şezătoarea cu gogoși s-au plăcinte și țuică fiartă.

Atmosfera era veselă: se cânta, se spuneau poveşti, glume, ghicitori, "se punea ţara la cale”. Tinerii lucrau mai puţin, flăcăii furau fusul s-au ghemul fetelor pe care le plăceau şi fugeau afară, iar fata era nevoită să meargă afară să le recupereze!”

 În casa ei sunt binevenite toate femeile care doresc să practice meşteşugurile tradiţionale ale ţesutului şi cusutului. Condiția participării la șezătoare este îmbrăcarea costumului popular. Ștefănica Pantelimon (39 ani), tot din satul Cerbu, ştie regula şi vine îmbracată corespunzător alături de fiica ei Maria (7 ani). Ea a învățat meșteșugul confecționării opincilor de la bătrânii din sat, datorită cerințelor care veneu din partea școlii, de a îmbrăca copiii în costumul popular tradițional, la anumite activități extrașcolare.

O altă participantă la șezătoare este tanti Ilinca Colinceanu (71 ani), o mare iubitoare a tradițiilor din localitățile situate în Depresiunea Bisoca-Jitia-Neculele. De mai mulți ani tanti Ilinca și-a organizat într-una din camerele casei sale, un minimuzeu etnografic.

-Ce cuprinde colecția pe care o expuneți în casa dumneavoastră?

 „Am strâns de toate.  Sunt obiecte păstrate din timpul copilăriei mele, transmise din generație în generație: chiepteni de scărmănat lâna, mașină de călcat cu cărbuni, lampă cu gaz, botă, baniță, ventuze și multe altele. Dintre elementele costumului popular se deosebesc fota cu care am ieșit prima dată la horă, costumul tradițional de mireasă, fota albă și cămașa cusută neapărat cu verde, simbol al renașterii, care se purta după nuntă de tânăra proaspăt căsătorită, timp de un an. Păstrez cămașa de mire a bunicului meu, cusută la poale cu ajur. Mai am ștergare pentru învelit mâncarea cărată în coșuri bărbaților, aflați la coasă. Am batiste de nuntă, unele au o vechime de peste100 de ani și le păstrez cu mare grijă. Tot ce a fost tradiţional am reparat, am refăcut, am conservat. Se poate spune că am un muzeu în casă”, spune tanti Ilinca. Timp de 16 ani a practicat alături de soțul său, Ionel Colinceanu, un vechi și greu meșteșug specific zonei noastre și anume ”vărăritul”.

Tanti Ilinca povestește: ”M-am născut și am copilărit în satul Pleși, iar când m-am măritat aveam 18 ani. El practicase cizmăria, iar mie mi-ar fi plăcut să lucrez croitorie, dar cum tatăl lui făcuse var, și se câștigau bani frumoși din asta, ne-am apucat și noi. Groapa de var era o scobitură de doi metri într-un mal. Adunam piatră depe toată valea, de la Jitia de Jos până la Bisoca. Apoi o căram, o ciopleam, o feliam, apoi o curățam de praf , altfel nu ardea. Apoi o așezam în cuptor și băgam lemnele. Dădeam foc și cam după șase ore ieșea flacăra deasupra, prin piatră cam la jumătate de metru. De abia după 48 de ore de foc continuu începea varul să fie ars. Două zile îi trebuia să se răcească. Datortă temperaturii ridicate, pe perți se scurgea un material ca smoala, care apoi devenea foarte dur. Încă mai păstrez bucăți din acel material. Ne trebuiau cam 12 metri de lemne pentru 48 de ore de foc”.

În timp ce cos sau ţes, femeile vorbesc, se apucă şi de cântat. Nu ritmuri moderne, ci melodii populare din repertoriul râmnicean, pe care femeile mai în vârstă le transmit mai departe celor mai tinere. Unele cântece au o vechime şi de 150 de ani. La șezătoare sunt binevenite toate femeile care doresc să practice meşteşugurile tradiţionale ale ţesutului şi cusutului. De această dată au mai participat: Banu Lilica (71 ani), Anica  Colinceanu (69 ani), Trestianu Nastasia (61 ani), Țăpor Ion (65 ani), Jinga Nuța (48 ani), Mănoiu Lenuța (47 ani), Neacșu Maria (40 ani), Apostu Luminița (38 ani), Ghiță Nicoleta 34 ani), Ghiță Mariana (12 ani), Ghiță Ionelia (11 ani).

Prof. Sorin Pantelimon

Noi suntem Jitia – la final !

https://www.youtube.com/watch?v=VZMff-kwEac

Noi suntem Jitia ! este proiectul care a reușit să creeze spiritul de apartenență la melegaurile natale, este realitatea care a facut să însuflețească o comunitate.

Deși proiectul a durat 7 luni pentru implementarea acestuia, nu trebuie să uităm de unde a plecat totul.

Am pornit de la o idee și un parteneriat între Scoala Gimnaziala Jitia, jud.Vrancea si Asociatia Clubul de Turism Proilavia Braila. Coordonatorul de proiect si initiator – dl. prof. Pantelimon Sorin.

         Am demonstrat practic ce înseamnă dezvoltarea comunitară, am unit oameni, am creat diversitate,emoții, lucru în echipă, antreprenoriat.

      Prin proiect am dat un avânt practic  cercului de creaţie tradiţională – „Zestrea  Satului” din cadrul Școlii  Gimnaziale Jitia și am creat o punte între  generaţii prin aducerea laolaltă a  meşterilor populari locali şi elevilor.

          Participanții la proiect au fost inițiați  în tainele țesutului, cusutului  cămășilor populare, împletit, croșetat,  încondeiat ouă, confecționare opinci,  flori pentru bradul de nuntă,  confecționarea măștilor.

       Promovarea și păstrarea valorilor populare rurale  prin înfiintarea unui mini-

muzeu cu obiecte  tradiționale ale zonei.

           In cadrul proiectului s-au derulat  module  nonformale cu aplicații practice - lucrul în echipă - educație antreprenorială, care au adus o nota de noutate comunitatii  ( susținute de partenerul proiectului- Asociația Clubul de Turism Proilavia).

            Vizite de lucru și documentare  prin locuri deosebite din județul

Vrancea - tradiții, meșteșuguri,  eco-turism.

               Promovarea eco-turismului  și a frumuseților  naturale ale zonei ,  activități practice și drumeții

Mulțumim finanțatorilor, comunității Jitia,  elevilor, familiilor,  meșterilor  populari, mass-mediei, profesorilor  și tuturor celor  care ne-ați sprijinit și ați fost  aproape de noi  !!!
https://www.youtube.com/watch?v=VZMff-kwEac

https://www.youtube.com/watch?v=VZMff-kwEac