luni, 6 aprilie 2015

Încondeiatul ouălor la Jitia


Gospodinele din satul Cerbu, comuna Jitia, au început pregătirile pentu a întâmpina după tradiţie Paştele. Una dintre activităţile care mă  atrag foarte mult este încondeierea ouălor, meşteşug care este transmis de la o generaţie la alta. În acest scop am vizitat-o pe doamna Florica Ţăpor, meşter popular, care împreună cu vecinele sale Stoian Dorina şi Onete Nicoleta, s-au apucat încondeiat şi vopsit ouăle pentru paşte.



Totodată este un bun prilej de transmitere a acestui migălos meşteşug, la această activitate participând şi două eleve, Ionelia şi Mariana Ghiţă, care promit să înveţe pentru a duce mai departe această frumoasă tradiţie. Doamna Florica ne mărturiseşte că, la randul ei, meşteşugul l-a deprins din copilărie de la mătuşa sa, iar realizarea unui model manual durează între 10 şi 30 de minute. 


Ouăle pentru încondeiat se strâng începând cu prima zi a postului mare, la jumătatea postului se numără şi se aleg: albe pentru încondeiat, roşcate pentru înroşit. Se încondeiază cu ajutorul unui condei, un instrument făcut din lemn, care are la capăt un tubuleţ subţire din tablă prin care se trage un fir de păr de porc, care se înmoaie în ceară. Cu el se trasează pe ou „izvodul” (modelul dorit). Apoi oul se scufundă într-o baie călduţă cu vopsea, care se prepară din zeama unor coloranţi vegetali de preferat, pentru că dă un gust mai bun. Se scot pe o cârpă moale şi, după ce se usucă, se încălzesc pe vatra sobei şi se şterg de ceară cu o stofă aspră de lână (cioareci).


Cele mai întâlnite modele sunt: luceafărul mare, steaua după care s-au călăuzit magii, coarnele cerbului, cârja ciobanului, firul înnodat, păianjenul mare, frunza de stejar în multe variante, frunza de arţar, calea rătăcită, palma Maicii Domnului, brâul Maicii Domnului, fierul plugului, floarea Paştelui, unghia caprei, rădaşca, scrânciobul sau coltul vierului. 
În Sfânta Sărbătoare a Paştelui, ele nu lipsesc de pe masa niciunu-i gospodar din satul nostru, încântând privirea şi bucurând sufletul.