"Între Râmnice": Bisoca-Jitia-Neculele: mai 2015

În satele situate pe cursul superior al Râmnicului Sărat, răsfirate în căuşul depresionar subcarpatic numit de geografi ”Între Râmnice”, mai există şi astăzi credinţa în jocul ielelor. Ielele sunt reprezentări mitologice feminine care poartă în cele mai multe cazuri atribute malefice. Locuitorii din Bisoca, Jitia sau Vintileasca, povestesc că în trecut apariţiile lor erau mai dese, însă odată cu slăbirea credinţei oamenilor, ele nu-şi mai fac simţită prezenţa.

În vremea copilăriei celor care acum sunt bunici puteau fi auzite şi văzute numai noaptea, după ora douăsprezece, mai ales toamna în luna septembrie. Pe atunci oamenii, după o zi istovitoare, obişnuiau să doarmă pe prispa din faţa casei. În acest fel apariţiile nocturne erau mai uşor de sesizat de către toţi membrii familiei. Aceştia erau treziţi în crucea nopţii de cântecele nemaiauzite ale acestor fiinţe aeriene. Părinţii le şopteau hotărât copiilor să nu facă greşeala de a le îngâna, pentru că vor rămâne pociţi. Prin a fi pocit de iele, se înţelegea paralizarea corpului, pierderea vorbirii, auzului, sau chiar nebunia.

Altădată ielele se lăsau şi pe pământ, în locuri mai puţin umblate, unde jucau în cerc ţinându-se de mână. Pe locurile bătătorite de horele ielelor iarba ardea şi nu mai creştea, în schimb apăreau după un timp bureţi (necureţi).

Se spune că au existat persoane, de obicei ciobani, care au susținut că le-au vazut jucând pe pământ. Ielele sunt descrise ca nişte fiinţe vesele, frumoase şi albe, asemănătoare îngerilor. În ciuda apariţiei lor fermecătoare, întâlnirea cu ele faţă în faţă, avea consecinţe nefaste pentru oameni. Iată cum relatează un martor hora ielelor: ”Era lună şi bine afară. Au trecut pe deasupra şi s-au lăsat pe poiana din faţa mea. Erau îmbrăcate în alb şi tare frumoase, ca nişte păpuşi. Aveau capul oleacă mai mare decât mâna mea. S-au prins de mână şi au început să cânte şi să joace. Erau vre-o şapte sau opt. Nu înţelegeam ce cântau, dar la un timp ascultându-le am rămas surd şi m-am zăpăcit de nu am mai ştiut nimic de mine. Prin descântece mi-a venit auzul la loc, abia după un an de zile”.

Sorin Pantelimon

Depresiunea Între Râmnice - Bisoca -Jitia-Neculele

Oricât de apreciate vor fi fiind frumuseţile turistice din ţara noastră, un loc deosebit de frumos este chiar Valea Râmnicului Sărat. Urcând către izvoarele acestui râu, sunt atâtea peisaje pline de frăgezime, cum rar se găsesc în altă parte.

De la Jitia valea se deschide tot mai mult, dezvăluind privirii călătorului un adevărat amfiteatru natural, mărginit de munţi şi dealuri înalte. Este depresiunea „Între Râmnice”, un spaţiu geografic atrăgător, cu un potenţial turistic nevalorificat. Frumuseţea peisajului, particularităţile naturale, obiectivele social-culturale, oferă multiple momente de recreere.

Privită în ansamblu, depresiunea are un caracter neregulat datorită prezenţei în interiorul ei a unor măguri, care pe alocuri depăşesc altitudinea de 800m şi a unor culmi perpendiculare ce se desprind din povârnişul montan, ce se leagă de măguri prin şei. În acest cadru, plafonul interfluviilor coboară ameţitor de pe pantele muntelui până în dreptul şeilor, pentru a se ridica brusc pe faţa lor vestică spre vârful măgurilor. Din aceste puncte, încpe din nou să coboare, spre est în valea Râmnicelului şi spre sud în valea Râmnicului Sărat

Sectorul Montan, este reprezentat de prelungirile Muntelui Furu (1415m) către est şi sud-est. Relieful se prezintă sub forma unei succesiuni de varfuri şi văi înguste ale afluenţilor Râmnicului Sărat (Palanca, Pârîul Mare, Săraţulu, Mărtinu) desfăşurat pe direcţia generală nord-nord-est şi sud-vest, între vârfurile Dealul cu Cătină în nord (1125m) şi Vârful Dosului Rău (1114m).

Vârfurile importante ce se impun în peisaj, străjuind depresiunea sunt : Stejicul Mic (1212m), Stejucul Mare (1330m), Vîrful Pietrei (1330m), Purcelul (1111m), Carâmbu (1208 m), şi Masa lui Bucur (1145m), a cărui denumire se datorează unui bloc de piatră situat aproape de vârf, cu o suprafaţă pseudoplană, unde, conform legendelor locale, îşi avea locul de întâlnire haiducul Bucur. Spre depresiune acest sector montan prezintă un versant puternic înclinat, cu o diferenţă de nivel de 300-400 m, ce se suprapune în cea mai mare parte pe falia marginală a flişului carpatic, aici apărând mici cascade ale Râmnicului Sărat şi afluenţilor: Monteoru, Furu, Martinu, în timp ce pâraiele Pleşi, Argintari, Pârâul Bisericii, Pârâul Mare şi Palanca, care străbat tranversal aceste culmi, extind bazinetele de obârşie în această culme. Dintre acestea cel mai important bazinet este cel al Pârâului Furu care pătrunde printre culmile Carâmbu şi Purcelu până sub Muntele Furu. În perioada glaciară, aici a avut loc un intens proces de eroziune datorat îngheţ-dezgheţului. În această perioadă s-au desprins din zonele mai înalte blocuri imense de gresii care s-au prăvălit la baza munţilor. Cele mai impresionante sunt cele din Satul Pleşi, Com Bisoca, din punctul „Piatra Mare” şi ,,Pietrele Fetei” din satul Neculele, Com :Vintileasca, care au dat naştere unei interesante legende descrisă de Al. Odobescu în opera sa „Pseudocinegeticos” ”, fragmentul “Pe plaiurile Bisocii”, şi Al. Vlahuţă în „România Pitorească”, fragmentul „În Râmnicul Sărat”.

Oprindu-se pe dealurile înalte ale Bisocii, cei doi scriitori au putut admira minunatele privelişti ale depresiunii, pe care le-au descris în mod magistral în operele lor. Al. Odobescu, peisagist talentat, face o descriere cuprinzătoare: "...Când ajunserăm pe muchia plaiului ce desparte văile dinspre Buzău şi Râmnic, privelişte, din veselă şi plăcută cum era, se făcu deodată măreaţă: culmea întinsă a Penteleului se văzu în depărtare, apoi Plaiul Răboiului, Piatra Penei, Carâmbul, Munţii Neharniţa, ambele Muşe, Măceşul, Brezeul, piscurile semeţe ale Furului şi Streşicului, stâncile Năculelor, la poalele la care se aşternea, întocmai ca un lăicer verde şi înflorat, o poiană largă şi desfăţată."