Revarsare de lumină şi har la Schitul Dealu Sării

„Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre“.

Astăzi 21 iunie 2015, în a 3-a Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, a avut loc târnosirea (sfinţirea) bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de la Schitul Dealu Sării, din comuna Jitia. Cei prezenţi au putut gusta din bucuria și emoțiile inegalabile ale unei asemenea slujbe, de o rară frumusețe.

Totul a fost bine pregătit: Preasfinţitul Episcop Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, cu o voce limpede şi caldă, a rostit binecuvântarea. După citirile vechi testamentare, a început ritualul înconjurării bisericii, însoţit de citirea celor trei pericope evanghelice, apoi stropirea cu aghiazmă şi ungerea cu Sfântul şi Marele Mir a zidurilor exterioare ale sfântului locaş.

A urmat apoi ritualul înconjurului bisericii cu cele trei popasuri marcate tot de trei lecturi evanghelice. Urmat de soborul sfinţiţilor slujitori, arhiereul a trecut apoi la rânduiala sfinţirii altarului şi a Sfintei Mese. Procesiunea, a avut în centrul ei aşezarea în piciorul Sfintei Mese a unei părticele din moaştele unui sfânt mucenic, dar şi a hrisovului de sfinţire.

 După ce toate s-au încheiat în bună rânduială, soborul s-a îndreptat spre un podium special amenajat în apropierea locaşului de închinăciune, unde sărbătoarea a continuat cu săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii arhiereşti. La finele ei, Preasfinţitul Ciprian a rostit un bogat şi frumos cuvânt de învăţătură, urmat de cuvântul părintelui Macarie, ctitorul sfântului locaş şi al întregului ansamblu mănăstiresc.

Sfinţirea de astăzi a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, constituie una din cele mai impresionante şi mai emoţionate rânduieli bisericeşti, ce aduce peste zidurile cele noi, dar şi peste credincioşii prezenţi, harul sfânt şi sfinţitor, făcându-ne părtaşi unei negrăite bucurii duhovniceşti.

Prof. Sorin Pantelimon

Piatra Mâţei şi zidurile uriaşilor de la Jitia

Piatra Mâţei este un monument natural spectaculos, format din ziduri uriaşe şi  pereţi verticali situate pe  malul stâng al Râmnicului la Jitia, nu departe de confluenţa  Râmnicului Sărat cu Sărăţelul. Eroziunea diferenţială a desfăcut versantul  într-o succesiune de ziduri ciclopice paralele ruiniforme, supuse proceselor de alterare şi spălare.

Denumirea  „Piatra Mâţii” are următoarea legendă: « Demult, pe locurile unde se află astăzi Jitia, era o pădure mare care se întindea până la apa Râmnicului. Pe malul stâng al râului, unde se află biserica azi, era un schit de călugări. Puţinii locuitori trăiau împrăștiați prin poienile munţilor din jur. Pe dealul  de lângă schitul Jitiei se afla o stână, iar  printre ciobani era și un copil de 14 -15 ani. Într-o zi ciobănelul a scăpat caprele într-un loc plin de mărăciniş şi stânci, care se termina cu o prăpastie imensă ce dădea în apa Râmnicului.

Pe atunci se credea că acela este un loc periculos, deoarece  noaptea, se auzeau zgomote ciudate. Alţii credeau că este un loc bântuit unde se făceau  păreri şi se fereau să  treacă pe acolo.

Ciobănaşul, neavând curajul să se ducă la baciul stânii fără capre, s-a dus printre stânci să le caute, având în mână un toporaş. După un timp a găsit caprele, dar a fost atacat de o mulţime de pisici sălbatice. Se  spune că o parte din capre ar fi căzut în prăpastie, iar băiatul  rănit şi speriat  s-a întors într-un târziu la stână.

Unii  povesteau că băiatul ar fi fost lecuit de o bătrână, care l-ar fi înfăşurat într-o bucată de pânză de in, îmuiată în miere de albine. Alţii spuneau că ar fi murit după acea întâmplare. Tatăl băiatului a început de atunci să meşterească toporaşe cu coada lungă şi cine trecea pe la stână, primea unul pentru a se putea apăra de sălbăticiuni.

De atunci, oamenii au denumit stâncile de lângă apa Râmnicului  Pietrele Mâţii, iar dealului pe care s-a aflat stâna, i-au spus Toporaşul în amintirea celor petrecute».

            Ansamblul natural Piatra Mâţii este situat pe partea stângă a DN 2R, care face legătura între comunele Jitia şi Vintileasca, la 1 km. de Mănăstirea Poiana Mărului şi 2 km. de satul Pleşi, unde se află alt obiectiv natural celebru – Masa lui Bucur (1145m). Aici este prima stâmtoare a Râmnicului Sărat, care coborând de pe culmile Furului (1415m), şi-a creat făgaşul către şesul coborât al Siretului. Cu toate că fundamentul zonei este format din dealuri subcarpatice tinere, mişcările orogenice au împins la suprafaţă straturile de calcar mult mai vechi, ce se regăsesc la zi în terasele Râmnicului, pe cursul său superior.

Formaţiuni similare celor de la Piatra Mâţii pot fi întâlnite la cca. 3 km. în aval  pe apa Râmnicului, în satul Jitia de Jos şi pe culmea Dealului Roşu (944m).

 Aceste straturi de roci dure sunt de fapt nişte resturi calcaroase, dintr-o masă mai mare care a dispărut în timp datorită eroziunii. Ele includ scoici ale unei plaje, probabil de acum 11 milioane de ani a mării preistorice Paratethys. 

Au forma unui zid  cu o lăţime 1-3 m şi înălţimea generală cam de 6-7 m, dar cu maxime prin unele porţiuni de 20 de metri.

Zidurile de pe Valea Râmnicului se prelungesc de o parte şi de alta a râului pe kilometri întregi, ascunse din loc în loc sub pădurea seculară sau, ridicându-se întocmai ca zidul de apărare al unei cetăţi antice, miceniene. Aspectul rocilor, care dă impresia unor construcţii făcute de mâna omului, a dat naştere unor legende în  gândirea populară, care le pune pe seama unor uriaşi ce au trăit pe aceste meleaguri în vremuri imemoriale, la fel ca în cazul „Pietrelor Fetii” din satul  Neculele a căror legendă o redă magistral Alexandru Vlahuţă în „România Pitorească”.

            Redau mai jos un fragment dintr-o legendă, care pare să o continuie pe cea a „Pietrelor Fetii”, ce face  referire la celebrele „ziduri”: „…Dar ajungând urieşii din ce în ce mai puternici, au vrut să-l înfrunte pe Dumnezeu. Cei de prin părţile noastre s-au strâns cu toţii şi-au pus rămăşag că, până or cânta cocoşii de ziuă, ei au să mute albia Râmnicului pe Slănic. Şi numai ce au început a căra la stânci şi la pământ, bărbaţi, femei şi copii, ridicând un baraj straşnic. Şi-au pornit apele să se umfle şi mai gata să treacă râul peste munte, dincolo. Dar tocmai când mai aveau puţin, a răsunat cântecul cocoşului şi deodată s-au rupt zăgazurile înecându-i  pe toţi... Iar de atunci, stâncile ce se ridică de o parte şi de alta a Râmnicului la Piatra Mâţii şi Piatra Jidovului de la  Jitia de Jos, poartă numele de Zidurile Uriaşilor. Se spune că  Dumnezeu a curăţit pământul de uriaşi prin potop, iar asupra celor care rămâneau cu capetele afară,  s-au năpustit păsările cerului şi le-au mâncat. S-au dus, s-au stins de mult uriaşii. Dar urmele trecerii lor pe pământ se pot vedea peste tot în munţii noştri.”

Sorin Pantelimon