vineri, 29 septembrie 2017

Acasă Între Râmnice - Jitia

 Așezate într-un cadru natural deosebit, satele situate pa cursul superior al râului Râmnicul Sărat, au fost descrise de Alexandru Odobescu în cartea sa  „Pseudokineghetikos”. Venind dinspre Buzău scriitorul se oprește pe culmile Bisocii, fascinat de priveliştea ce i se desfăşura dinaintea ochilor : „sub aceste muchii pamântul se lasă la vale în costişe si pripoare gradate până se cufundă în jgheaburile mult umbrite ale Râmnicului și Râmnicelului” şi recunoaşte că nu se putea desprinde de aceste privelişti  „ce oraşenilor le este dat arareori a le vedea”. La fel de bine surprinde natura locurilor și Alecsandru Vlahuţă în „România Pitorească” prin 1900. Venind dinspre mănăstirea Găvanu, jud. Buzău, ajunge „în mareaţa spintecătură a Râmnicului. Acolo, valea se deschide ca o carte. Pe malurile revărsate, se înfig gospodării casuţe rare, fâneţe îngrădite cu leaţuri, fâşioare de livezi prinse în clinuri înguste, gata să pornească şi să curgă in râpă”.
În această zonă de munte, sărbătorile creează prilejul întoarcerii la tradiții: ceremonialul religios, îmbrăcarea minunatului costum popular, cântece și hore specifice zonei.
Situată în Depresiunea Între Râmnice, într-o zonă de interferenţă a celor trei provincii istorice româneşti: Moldova, Transilvania şi Ţara Românească, Jitia aparţine zonei etnografice a Râmnicului Sărat, regiunea Muntenia.
Este o depresiune subcarpatică situată la poalele sudice ale Munţilor Vrancei, din Curbura Carpaţilor. Aceasta se dezvoltată în bazinul superior al râului Râmnicu Sărat şi al afluenţilor săi, Sărăţelul şi Râmnicelul. Ea se încadrează între versanţii vestici a bordurii carpatice şi Dealurile Înalte, ce o închid de la nord, la sud. O caracteristică dominantă a depresiunii este relieful frământat şi pitoresc, cu aşezări risipite, izolate, unde se păstrează comori de artă populară autentică.
Din punct de vedere administrativ, peste depresiunea Între Râmnice se suprapun în mare parte, comunele Jitia şi Vintileasca din judeţul Vrancea, şi comuna Bisoca din judeţul Buzău.
Deşi a reprezentat o punte de legătură a creaţiei populare între zonele învecinate - Covasna, Vrancea şi Buzău - elementele de influenţă au fost asimilate şi integrate în creaţia populară proprie zonei.
Din acest proces de integrare a rezultat ceva distinct: o vatră folclorică etnografică unde localnicii și-au îndeplinit misiunea de a-i asigura consistenţă şi vigoare, transminţând-o cu sfinţenie de la o generaţie la alta.
Cu o vechime de peste patru secole, Jitia a fost o moşie care a aparţinut înainte de anul 1700 boierilor din Divanul domnesc Vlad şi Şărbu. Aceştia au vândut-o boierilor Neagu şi Voica, soacra sa, de la care a cumpărat-o Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu Sărat. Aceasta a stăpânit-o până în 1864, când s-a trecut la secularizarea averilor bisericeşti.
Numele comunei provine de la schitul Jitia, înfiinţat de boierii râmniceni pitarul Iane Hagiul, soția sa Marica Dedulescu și căpitanul Neagoe Topliceanu, ginerele slugerului Gheorghe Dedulescu, pe la jumătatea secolului al XVII-lea. ”Jitie” însemnă în salvonă „viaţă”, în cazul acesta „obștejitie” adică „viețuirea în comun”, denumire specifică așezămintelor monahale medievale. Pe la anul 1771 schitul Jitia a fost incendiat, de către turci, tot atunci a fost ars şi schitul Poiana Mărului, iar în 1783 schitul este refăcut prin strădania enoriaşilor. Schitul avea hramul Sf. Dumitru, pe care şi l-a păstrat şi după ce s-a transformat în biserică de mir la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când populaţia s-a retras de prin poienile pădurii, din Dealu Roşu sau Ulmuşoru formând silişte (vatră de sat) pe tapşanul, împădurit pe atunci, de lângă apa Râmnicului (la gârlă).
Este posibil ca primii proprietari ai moşiei să fi primit-o ca „danie” domnească, împreună cu locuitorii ei care au devenit clăcaşi.
Jitia este locuită de oameni gospodari şi primitori,  care se mândresc în primul rând cu tradiţiile păstrate de la strămoşi: cusutul, ţesutul, încondeiatul ouălor, hora satului, claca, obiceiurile legate de sărbătorile din timpul anului şi cele care privesc evenimentele primordiale din viaţa omului omului (naşterea, botezul, nunta, înmormântarea).
Unele obiceiuri precum Colindele, Pluguşorul, Plugul Mare, Mascaţii, împreună cu costumul popular, căruia jitienii  îi spun ,,naţional”, sunt păstrate cu sfinţenie până astăzi.
Pasiunea pentru tradițiile noastre străbune, dar și pentru meseria pe care ne-am ales-o, a făcut ca noi, profesorii și învățătorii de la Școala Gimnazială Jitia, să ne implicăm în alcătuirea unor formații și ansambluri folclorice de valoare, cum este cazul ansamblului „Chindia” coordonat de doamna prof. Lalu Petruța, sau ansamblul „Ulmușoru” coordonat de doamna prof. Fifere Dobrița, formații care reprezintă folclorul din Jitia la nivel județean, regional și național. Mândria jitienilor o reprezintă însă, formaţia de dansuri populare bărbăteşti „Brâul de la Jitia”, coordonată de coregraful Lalu Lucian, care a evoluat în trecut la concursuri naționale și internaționale, unde a câștigat numeroase premii.
 Ca vatră etno-folclorică aflată în zona de munte a Văii Râmnicului, aşezarea constituie o prezenţă activă, distinctă în viaţa culturală a judeţului Vrancea. În fiecare an, de când comuna Jitia aparține de județul Vrancea (1968), aici se desfăşoară în luna august Festivalul Folclorului Vrâncean din Poiana Negari, aflat anul acesta la a L-a aniversare.
Mai nou, am încercat să-i atragem pe elevii școlii și în alte componente ale tradiției locale. Astfel, am înființat la nivelul școlii ateliere de confecționat articole de artizanat, precum: cusături, țesături, opinci, ouă încondeiate și măști tradiționale. Copiii au fost inițiați în aceste meșteșuguri, de meșterii populari ai satului și de către noi profesorii. Tot cu ajutorul elevilor, dar și al cadrelor didactice din Școala Jitia, am creat un mini-muzeu cu specific etnografic,  în care am strâns mărturii din trecutul comunității noastre.
Un exemplu al implicării copiilor la activitățile desfășurate la atelierul de cusături, este cel al elevelor  din clasa a VII-a, Lalu Alice-Lăcrămioara, Săraru Teodora-Iuliana și Ticu Selena-Maria, care au cusut anul acesta prima lor ie sub îndrumarea doamnei  Ștefănica Pantelimon. Materialele necesare au fost donate de asociația „Șezătoare București”, prin intermediul doamnei Bizon Victoria. Odată terminate lucrările, le-am propus să le îmbrace împreună cu celelalte accesorii ale costumului popular, apoi am organizat o ședință foto în aer liber pentru a surprinde bucuria momentului și frumusețea locurilor în care ne aflăm.
Prof. Sorin Pantelimon      










Prof. Sorin Pantelimon