COLINDUL

           În satele de pe Valea Râmnicului, Crăciunul este una dintre sărbătorile cele mai bogate în datini şi obiceiuri, ca şi în toată România, de altfel. Caracterul general  al acestei sărbători este curăţirea şi împodobirea casei, bucuria copiilor, mesele bogate, darurile şi petrecerile. Crăciunul îl sărbătorim în perioada solstiţiului de iarnă, pentru că atunci avem cea mai lungă noapte din an. În mentalitatea populară există această idee a luptei dintre lumină şi întuneric, luptă ce se încheie odată cu solstiţiul de iarnă. Lumina, pe care omul ca fiinţă solară o iubeşte, iese învingătoare. De aici provine legătura cu creaţia, cu noul, cu Anul Nou, cu noul născut. Iisus, ca personaj relegios, încorporează toate aceste elemente precreştine. Crăciun este reprezentat ca un bărân, reprezentând Anul cel Vechi. Sărbătorile de iarnă reprezintă un monent de trecere, încheiere de an, dar şi sfârşit de ciclu agricol. Ele sunt pline de spiritualitate, mister, simboluri şi bucurie. Peste toate acestea, datinile vin să împodobească sărbătorile.

Colindul, este un obicei popular străvechi care vesteşte naşterea Pruncului Iisus, ce se desfăşoară în  seara de Ajun a Crăciunului. Cântecele tradiţionale intonate de cetele de coilindători dinJitia și Vintileasca, sunt în mare parte asemănătoare cu cele ce se cântă pe tot cuprinsul ţării: “Maria se preumbla”, “Sus boieri nu mai dormiţi”, “Florile dalbe, flori de măr”, “Lerui ler”.  Cetele de colindători copii, sunt compuse de la 2 la 6 persoane şi primesc în schimbul urărilor de la gazdele care îi ascultă, daruri în bani sau în natură: mere, nuci, covrigi, colaci etc. Se spune că persoanele care nu primesc colindătorii sau nu oferă daruri acestora, vor avea parte de un an nefericit. Colindul este considerat în această zonă un ritual sfânt. Copiii colindători sunt investiţi cu puterea sacră de a vesti  Naşterea Domnului, de a-l aduce pe Noul Născut în casa omului. Gospodarul care îi primeşte pe colindători devine “gazda lui Cristos”.

Noi suntem JITIA ! -Idei in Tara lui Andrei

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

Piatra de temelie a lăcașului cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost pusă în anul 1996, iar sfințirea bisericii a avut loc la data de 8 iunie 1997, fiind oficiată de Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei Epifanie Norocel, însoțit de alți clerici precum și de mulțimea de credinceoși din parohie și zonele învecinate.

Construcția a fost realizată din lemn de stejar, în plan triconic (trefalat) și acoperită cu tablă zincată.

Are 16,5 m lungime, peste 6 m lățime și circa 10 m înălțime. Compartimentele interioare sunt tipice bisericilor ortodoxe: pridvorul (2/4 m), pronaosul (7/6 m), naosul (3/8,50 m) și Sfântul Altar (4/6 m). Pictura bisericii a fost realizată în tehnica ”tempera”, în anul 2004, într-un stil sobru, monastic, de către pictorul Costel Cămăruță (Sfântul Altar)  și de surorile Rădița și Camelia Dinu care au pictat restul bisericii. După finalizarea lucrărilor de pictură, biserica a fost resfințită la data de 7 octombrie 2007, tot de către de Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei Epifanie Norocel, în timpul  păstoririi preotului Constantin Stan.

Cumpărarea locului, ridicarea bisericii și a anexelor, pictarea și înzestrarea ei cu obiecte necesare cultului se datorează protosinghelului Macarie Beșliu, fostul egumen de la Mănăstirea Poiana Mărului și actualul stareț al Mănăstirii Muntioru – Catedrala Vrancei. Un merit deosebit la ridicarea propriu-zisă  l-au avut frații Dumitru și Ionel Zamfiroiu – meșteri locali și alți oameni pricepuți din parohie.

În partea stîngă a bisericii se află cimitirul, în față clopotnița, iar în dreapta casa praznicală.

Biserica nu are casă parohială, preotul paroh locuind în cea existentă la Jitia de Jos, reședința parohiei.

Preoții slujitori ai acestei biserici au fost:

Pr. Daniel Popa (21 noiembrie1998 – 1 iulie 2001);

Pr. Vasile Oriță (suplinitor între 2001-2003 – august 2004);

Pr. Tănase Joghiu (în cursul anului 2003);

Pr. Constantin Stan (1 sept. 2004 – oct. 2008);

Pr. Cristinel Moraru (oct. 2008 – 31 august 2009);

Pr. Gheorghe-Daniel Micu (1 septembrie 2009 – iunie 2015);

Pr. George Drogeanu (iunie 2015 – august 2015);

Pr. Laurențiu Rotaru (1 septembrie – prezent).

Profesor, Sorin Pantelimon

Biserica Dealu Sării

Biserica Dealu Sării - Jitia

Biserica și satul Dealu Sării

Biserica Dealu Sării - Depresiunea Între Râmnice

Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din comuna Jitia

Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din comuna Jitia, Județul Vrancea, este așezată pe locul unui vechi schit datând de prin anii 1650.  În această perioadă se atestă documentar că viitorii jitieni coborau lângă gârlă (râul Râmnic) pentru a se închina la schitul Jitia. Acest schit este ridicat pe la jumătatea secolului al XVII –lea de  Iane hagiul, pitarul și domnița Marica Fiica lui Gheorghiță slugerul. ”Jitie ” însemnă în salvonă ”viață” adică ”licăriri de viață în pustiu”.

Probabil pe la anul 1771 schitul Jitia a fost incendiat de catre turci, tot atunci a fost arsă și mănăstirea Poiana Mărului, iar în 1783 schitul este refăcut prin strădania enoriașilor.

Pe la 1760 slujea aici monahul Timoftie, ceea ce însemnă era tot schit, iar pe la anul 1780 slujea ”popa Ioan” cu dascălul său Moise, deci devenise biserică de mir.

In anul 1907 biserica este reconstruită cu ajutorul credincioșilor din satele Jitia și Dealul Sării, reparații capitale sau mai făcul în anul 1967 tot prin contribuția credincioșilor.

După 1840,primul învâțător aflat în documente, a fost preotul Constantin Dămian. Mai amintim pe preotul Negrilă Constantin după Primul Război Mondial și dacălul Fifere Stan care a fost deținut politic, a urmat părintele Georgescu.

Unul dintre slujitorii care se remarcă este părintele Ioan Sevastre, un preot cu o viață exemplară care a slujit în acestă parohie în perioada 1 iulie 1963 – 12 octombrie 1989 când a decedat. A fost arestat de două ori de regimul comunist și a făcut 12 ani de închisoare. Prima dată fară să fie judecat sau condamnat face 6 ani de detenție în perioada 16 noiembrie 1948 – 18iunie 1954 la Galați, Râmnicu Sărat, Poarta Albă, Aiud și Gherla. Slujește ca preot la Corod, județul Galați între anii 1954 – 1958 și este arestat a doua oară, judecat de Tribunalul Militar Galați şi condamnat la 4 ani de închisoare pentru uneltire împotriva regimului socialist.

În 1963 este numit preot paroh la parohia Dealul Sării, comuna Jitia unde slujeşte până în 1989 când trece la cele veşnice. A avut domiciliu forţat în comuna Jitia.

În anul 1993 se execută lucrări de restauare a picturii și este resfințită de către Preasfințitul Părinte Episcop Epifanie, Episcopul Buzăului și Vrancei, în timpul păstoririi preotului Traian Chircu. Tot în acest an se constriește casa de praznic din fața bisericii.

În anul 2000 se construiește casa parohială, preot fiind Vasile Oriță.

Din 2009 preot paroh este George Drogeanu, hirotonit pe data de 23 februarie 2002, absolvent al facultății de Teologie Ortodoxă, specializarea Pastorală, din cadrul Universităţii „Valahia” – Târgovişte în anul 2005. În anul 2006 a absolvit Masteratul în „Drept Canonic şi Instituţii Europene” la  Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Ovidius - Constanţa. În anul 2009 absolvește facultatea de Psihologie din cadrul Unoversităţii „Spiru Haret”.

În anul 1990 este angajat în postul de cântăreț bisericesc, Horhocea Dumitru, după ce dă examen de asimilați la Episcopia Buzăului și Vrancei.

Parohia are 270 de familii și 610 suflete.

Deține 2 ha. de fâneată, 0,8 ha pădure, 1 ha de fâneață în jurul casei parohiale și 0,8 ha. curtea bisericii și cimitirul.

Din 2009 până în prezent, s-au executat lucrări de întreținere și gospodărire, s-a vopsit acoperișul Bisericii și clopotniței, s-a împodobit biserica cu mochetă, incalzire centrala și s-a introdus instalație de sonorizare.

Biserica ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Jitia de Jos

Biserica ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Jitia de Jos, a fost construită între anii 2007-2008 sub îndrumarea Arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei Epifanie Norocel, prin strădania preotului paroh Constantin Stan, susţinut de enoriaşii parohiei, Consiliul Local Jitia dar şi de aportul domnului primar Neculai Noapteş şi al domnului deputat Nini Săpunaru, care au atras fonduri guvernamentale în acest scop.

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Jitia de Jos

Biserica a fost ridicată în plan triconic (trefalat) şi acoperită cu tablă zincată, lşcaşul măsurând în jur de 17 m. lungime şi 6 m, lăţime (10 m. la absidele laterale), cu 3 turle – 2 închise (laterale) şi una deschisă (centrală) – având o înălţime exterioară de 13,65 m., incluzând crucea de pe turla principală.

Altarul Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Jitia de Jos

Structura interioară respectă delimitarea clasică a bisericilor ortodoxe, având următoarele compartimente: pridvorul închis (exonartex) -2/4 m., pronaosul (7,50/6 m.), naosul (3,50/10 m.) şi Sfântul Altar (4/6 m.). Înălţimea medie a interiorului este de aproximativ 6 m. Din punct de vedere arhitectural, biserica se încadrează în tipologia specifică arhitecturii de cult moldoveneşti, pusă în valoare de elementele dinamice în planul vertical, cât şi de acoperişul cu pante repezi, compus din unităţi aparte pentru pronaos, abside, turlă şi altar.

Catapeteasma Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Jitia de Jos

Catapeteasma este realizată din lemn de stejar sculptat şi a fost lucrată de domnul Dumitru Zamfiroiu – meşter autohton şi enoriaş din satul Dealu Sării.

În pisania-document datată 31 august 2008, se precizează: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a ridicat această biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului, în satul Jitia de Jos, comuna Jitia, judeţul Vrancea, în anii mântuirii 2007 – 2008”.

Adormirea Maicii Domnului

Preoţii care au slujit în această biserică sunt:

Pr. Constantin Stan – 31 august-1 noimbrie 2008;

Pr. Gheorghe Daniel Micu – 1 noimbrie 2008-iunie 2015;

Pr. Drogeanu George – iunie 2015-prezent.

Sorin Pantelimon

Bibliografie:

Pr. Gheorghe-Daniel Micu, „Jitia de Jos – încercări monografice”, Editura Andrew, Focşani, 2012

Revarsare de lumină şi har la Schitul Dealu Sării

„Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre“.

Astăzi 21 iunie 2015, în a 3-a Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, a avut loc târnosirea (sfinţirea) bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de la Schitul Dealu Sării, din comuna Jitia. Cei prezenţi au putut gusta din bucuria și emoțiile inegalabile ale unei asemenea slujbe, de o rară frumusețe.

Totul a fost bine pregătit: Preasfinţitul Episcop Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, cu o voce limpede şi caldă, a rostit binecuvântarea. După citirile vechi testamentare, a început ritualul înconjurării bisericii, însoţit de citirea celor trei pericope evanghelice, apoi stropirea cu aghiazmă şi ungerea cu Sfântul şi Marele Mir a zidurilor exterioare ale sfântului locaş.

A urmat apoi ritualul înconjurului bisericii cu cele trei popasuri marcate tot de trei lecturi evanghelice. Urmat de soborul sfinţiţilor slujitori, arhiereul a trecut apoi la rânduiala sfinţirii altarului şi a Sfintei Mese. Procesiunea, a avut în centrul ei aşezarea în piciorul Sfintei Mese a unei părticele din moaştele unui sfânt mucenic, dar şi a hrisovului de sfinţire.

 După ce toate s-au încheiat în bună rânduială, soborul s-a îndreptat spre un podium special amenajat în apropierea locaşului de închinăciune, unde sărbătoarea a continuat cu săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii arhiereşti. La finele ei, Preasfinţitul Ciprian a rostit un bogat şi frumos cuvânt de învăţătură, urmat de cuvântul părintelui Macarie, ctitorul sfântului locaş şi al întregului ansamblu mănăstiresc.

Sfinţirea de astăzi a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, constituie una din cele mai impresionante şi mai emoţionate rânduieli bisericeşti, ce aduce peste zidurile cele noi, dar şi peste credincioşii prezenţi, harul sfânt şi sfinţitor, făcându-ne părtaşi unei negrăite bucurii duhovniceşti.

Prof. Sorin Pantelimon

Piatra Mâţei şi zidurile uriaşilor de la Jitia

Piatra Mâţei este un monument natural spectaculos, format din ziduri uriaşe şi  pereţi verticali situate pe  malul stâng al Râmnicului la Jitia, nu departe de confluenţa  Râmnicului Sărat cu Sărăţelul. Eroziunea diferenţială a desfăcut versantul  într-o succesiune de ziduri ciclopice paralele ruiniforme, supuse proceselor de alterare şi spălare.

Denumirea  „Piatra Mâţii” are următoarea legendă: « Demult, pe locurile unde se află astăzi Jitia, era o pădure mare care se întindea până la apa Râmnicului. Pe malul stâng al râului, unde se află biserica azi, era un schit de călugări. Puţinii locuitori trăiau împrăștiați prin poienile munţilor din jur. Pe dealul  de lângă schitul Jitiei se afla o stână, iar  printre ciobani era și un copil de 14 -15 ani. Într-o zi ciobănelul a scăpat caprele într-un loc plin de mărăciniş şi stânci, care se termina cu o prăpastie imensă ce dădea în apa Râmnicului.

Pe atunci se credea că acela este un loc periculos, deoarece  noaptea, se auzeau zgomote ciudate. Alţii credeau că este un loc bântuit unde se făceau  păreri şi se fereau să  treacă pe acolo.

Ciobănaşul, neavând curajul să se ducă la baciul stânii fără capre, s-a dus printre stânci să le caute, având în mână un toporaş. După un timp a găsit caprele, dar a fost atacat de o mulţime de pisici sălbatice. Se  spune că o parte din capre ar fi căzut în prăpastie, iar băiatul  rănit şi speriat  s-a întors într-un târziu la stână.

Unii  povesteau că băiatul ar fi fost lecuit de o bătrână, care l-ar fi înfăşurat într-o bucată de pânză de in, îmuiată în miere de albine. Alţii spuneau că ar fi murit după acea întâmplare. Tatăl băiatului a început de atunci să meşterească toporaşe cu coada lungă şi cine trecea pe la stână, primea unul pentru a se putea apăra de sălbăticiuni.

De atunci, oamenii au denumit stâncile de lângă apa Râmnicului  Pietrele Mâţii, iar dealului pe care s-a aflat stâna, i-au spus Toporaşul în amintirea celor petrecute».

            Ansamblul natural Piatra Mâţii este situat pe partea stângă a DN 2R, care face legătura între comunele Jitia şi Vintileasca, la 1 km. de Mănăstirea Poiana Mărului şi 2 km. de satul Pleşi, unde se află alt obiectiv natural celebru – Masa lui Bucur (1145m). Aici este prima stâmtoare a Râmnicului Sărat, care coborând de pe culmile Furului (1415m), şi-a creat făgaşul către şesul coborât al Siretului. Cu toate că fundamentul zonei este format din dealuri subcarpatice tinere, mişcările orogenice au împins la suprafaţă straturile de calcar mult mai vechi, ce se regăsesc la zi în terasele Râmnicului, pe cursul său superior.

Formaţiuni similare celor de la Piatra Mâţii pot fi întâlnite la cca. 3 km. în aval  pe apa Râmnicului, în satul Jitia de Jos şi pe culmea Dealului Roşu (944m).

 Aceste straturi de roci dure sunt de fapt nişte resturi calcaroase, dintr-o masă mai mare care a dispărut în timp datorită eroziunii. Ele includ scoici ale unei plaje, probabil de acum 11 milioane de ani a mării preistorice Paratethys. 

Au forma unui zid  cu o lăţime 1-3 m şi înălţimea generală cam de 6-7 m, dar cu maxime prin unele porţiuni de 20 de metri.

Zidurile de pe Valea Râmnicului se prelungesc de o parte şi de alta a râului pe kilometri întregi, ascunse din loc în loc sub pădurea seculară sau, ridicându-se întocmai ca zidul de apărare al unei cetăţi antice, miceniene. Aspectul rocilor, care dă impresia unor construcţii făcute de mâna omului, a dat naştere unor legende în  gândirea populară, care le pune pe seama unor uriaşi ce au trăit pe aceste meleaguri în vremuri imemoriale, la fel ca în cazul „Pietrelor Fetii” din satul  Neculele a căror legendă o redă magistral Alexandru Vlahuţă în „România Pitorească”.

            Redau mai jos un fragment dintr-o legendă, care pare să o continuie pe cea a „Pietrelor Fetii”, ce face  referire la celebrele „ziduri”: „…Dar ajungând urieşii din ce în ce mai puternici, au vrut să-l înfrunte pe Dumnezeu. Cei de prin părţile noastre s-au strâns cu toţii şi-au pus rămăşag că, până or cânta cocoşii de ziuă, ei au să mute albia Râmnicului pe Slănic. Şi numai ce au început a căra la stânci şi la pământ, bărbaţi, femei şi copii, ridicând un baraj straşnic. Şi-au pornit apele să se umfle şi mai gata să treacă râul peste munte, dincolo. Dar tocmai când mai aveau puţin, a răsunat cântecul cocoşului şi deodată s-au rupt zăgazurile înecându-i  pe toţi... Iar de atunci, stâncile ce se ridică de o parte şi de alta a Râmnicului la Piatra Mâţii şi Piatra Jidovului de la  Jitia de Jos, poartă numele de Zidurile Uriaşilor. Se spune că  Dumnezeu a curăţit pământul de uriaşi prin potop, iar asupra celor care rămâneau cu capetele afară,  s-au năpustit păsările cerului şi le-au mâncat. S-au dus, s-au stins de mult uriaşii. Dar urmele trecerii lor pe pământ se pot vedea peste tot în munţii noştri.”

Sorin Pantelimon