POVESTEA VRÂNCENCEI CARE SI A FĂCUT MUZEU ACASĂ

Festivalul Folclorului Vrâncean la a XLVI-a aniversare

Duminică 11 august 2013, jitienii urcă din nou în Poiana Negarilor. Ei vor participa alături de ceilalţi locuitori ai satelor situate pe cursul superior al Ramnicului Sarat şi nu numai, la sărbătoarea cântecului, dansului şi portului popular râmnicean.

                Festivalul Folclorului Vrâncean îşi are originea în Ţara Vrancei, acolo unde la 24 iulie 1966  pe Podul Nărujei a avut loc prima ediţie, la care au participat mii de oameni. Din anul 1968, după înfiinţarea actualului judeţ – Vrancea, la care se adaugă şi comunele din partea de Est a fostului judeţ/raion Râmnicu Sărat, festivalul este reorganizat. Este conceput sub formă de concurs al formaţiilor, soliştilor şi creatorilor populari, fiind extins, în afară de Ţara Vrancei şi la celelalte arii etnofolclorice, precum cele de pe văile Râmnicului (superior), Milcovului şi Suşiţei.

                De-a lungul timpului,  Festivalul Folclorului Vrâncean a reuşit să-şi realizeze finalitatea esenţială şi anume: valorificarea creaţiei populare tradiţionale şi contemporane din toate aşezările judeţului, cu acordarea unor atenţii speciale datinilor şi obiceiurilor populare locale. În acest fel se explică divizarea festivalului, începând cu ediţia a XXI-a din 1979, în stagiunea “de vară”, cea mai extinsă şi bogată, şi stagiunea “de iarnă”, destinată a încuraja şi promova obiceiurile prilejuite, în principal, de sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou.

                Jitia a devenit, încă de la început, unul dintre centrele de reprezentare zonală, îndeosebi în stagiunea de vară. Ca vatră etno-folclorică aflată în zona de interferenţă Vrancei şi Buzăului, aşezarea constituie o prezenţă activă, distinctă în viaţa culturală a judeţului. La nivel local funcţionează Ansamblul Chindia, în cadrul căreia evoluiază şi formaţia de dansuri bărbăteşti Brâul de la Jitia.

                Pe o vale atât de vestită ca aceea a Râmnicului care a dat ţării unul dintre marii săi coregrafi – Alexandru Dobrescu – dansul bărbătesc de la Jitia se constituie acum, la cea de-a a XLVI-a aniversare a Festivalului Folclorului Vrâncean, ca un omagiu adus artei interpretative româneşti ca o dovadă a trăiniciei  şi durabilităţii în timp a unei traditii pe care noi, cinstind-o cum se cuvine azi, suntem chemați s-o păstrăm  nealterată în viitor.

                              

                                            

Sorin Pantelimon

Legenda schitului Muntioru - Monteoru

         Dumnezeu a binecuvântat plaiurile ramnicene cu o bogăţie naturală şi spirituală aparte, locuite de oameni harnici, buni gospodari şi păstrători ai tradiţiilor noastre strămoşeşti.

Un loc aparte este muntele si schitul Muntioru, despre care tradiţia populară a pastrat o frumoasa legendă, al carui personaj principal este domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt.

In trecut muntelui i se spunea ”Oru” şi reprezenta hotarul dintre ţările surori Moldova şi Muntenia. Potrivit tradiţiei locale, numele de Monteoru - Muntioru înseamnă ”muntele de aur”, deoarece de la poalele lui s-au extras în vechime minereuri de aur.

Evlaviosul Domn Ştefan, deşi era crunt în războaie şi-i pedepsea cumplit pe duşmanii ţării sale, s-a jertfit deopotrivă pentru Biserica străbună ortodoxă şi apărarea gliei în hotarele moştenite. Apărându-şi ţara de turci, tătari, unguri sau polonezi, el lupta pentru independenţa Moldovei, dar – în acelaşi timp – proteja Biserica strămoşescă şi însăşi credinţa ortodoxă.

            Cel care se intitula în actele sale scrise că este „din mila lui Dumnezeu domn al ţării Moldovei”, a zidit 44 de mănăstiri şi biserici. După fiecare luptă, obişnuia să ridice o biserică.

El îl iubea pe Dumnezeu şi participa la toate slujbele de zi şi de noapte. Postea în timpul campaniilor militare, cerând curtenilor, sfetnicilor şi oastei să facă la fel. Era bun şi milostiv cu ai săi, dar aprig în pedepsirea vrăşmaşilor.

Se povesteste ca în urmă cu peste 500 de ani, marele voievod moldovean a ajuns pe meleagurile noastre după o bătălie purtată cu domnul Ţării Româneşti, între Râmnicu Sărat şi Grebănu. Ajuns în satul Neculele a înnoptat în casa ţăranului Ţuţui. A doua zi a urcat în Poiana Munteoru pentru a însemna hotarul Moldovei cu Muntenia, de la izvorul Milcovului până sus  la Preluncă şi Muntele Furu. Fascinat de măreţia Munteorului, a poruncit aprodului să redacteze un înscris, in care sa se mentioneze că acolo să se zidească un locaş de închinare bunului Dumnezeu. Din cauza deselor năvăliri turceşti, tătare şi polone, proiectul nu a mai putut fi dus la împlinire.

                Dupa multi ani dorinţa lui Ştefan cel Mare  a fost implinita prin stradania părintelui protosinghel Macarie Besliu împreună cu obstea mică a călugărilor de la Mănăstirea Poiana Mărului si alti oameni de bine. Sfintirea bisericii cu hramul ”Schimbarea la fată” s-a făcut pe data de 2 septembrie 2001 de către fostul Episcopul al Eparhiei Buzăului si Vrancei, Epifanie Norocel, însotit  de slujitori de la centrul eparhial si de la bisericile din zonă. 

             La slujba de sfintire au participat mii de credinciosi veniti din Vrancea, Buzău si Covasna, judete care se găsesc de-o parte si de alta a acestui munte. La 6 august 2003 Părintele Episcop Epifanie Norocel a mai sfintit pe Muntele Munteoru un paraclis cu hramul ”Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril”, care este tot ctitoria părintelui staret Macarie. 

Astăzi schitul Munteoru, pe lângă Biserică si Paraclis, mai detine un pavilion cu două nivele, având dimensiunile de 300/16 m, o casă arhierească si o vilă care adăposteste stăretia, precum si o clopotnită cu două clopote. Pentru accesul în zonă al credinciosilor si turistilor a fost amenejat un drum corespunzător, cu tuburi pentru traversarea pîraielor. Modernul complex monahal a fost conectat la reteaua electrică, iar în incinta sa au fost amenajate două lacuri de peste. Aceste au un luciu de apă de 30/15 m și 10/15 m, amândouă fiind populate cu diverse specii.

            Sorin Pantelimon

GALERIE FOTO: Ziua Femeii, serbată la Şcoala Cerbu

GALERIE FOTO: Ziua Femeii, serbată la Şcoala Cerbu

Iarna la Jitia

PLUGUȘORUL JITIAN, 2012

Aho,  Aho, Copii  și frați,

Senatori și deputați, muncitori calificați.

Bărbați de femei lăsați,

Stați un pic nu mai mânați.

Și cuvântul mi-a scultați.

Dați-vă lângă fereastră,

ȘI-ascultați urarea noastră.

C-am venit cu mic cu mare,

Să vă facem o urare,

Că în anul  ce-a trecut,

Multe s-au mai petrecut.

Am avut o iarnă grea,

Cu  viscol și multă nea.

Cu șosele pietruite,

Fără nici un fel de pârtie,

Sate multe înzăpezite.

Pentru drumurile din vale,

A intervenit becali.

Cu mașini și cu lopeți

Și vreo cincizeci de băieți,

Și-adat zăpada la o parte,

Prin comune și prin sate.

La mijloc de iarnă grea,

Lumea toată protesta,

În București, în Timișoara,

Și pe urmă-n toată țara.

Și striga poporul tot,

Să plece Guvernul Boc,

Pe Băsescu îl ruga,

 Ca să-și dea demisia.

Striga lumea zi și noapte,

Iar de gât purtau placarde,

Scrise cu litere mari:

”DAȚI-I JOS PE ACAȘTI GOLANI!”

Și strigau așa cu toții

Până la mijlocul nopții:

”JOS CU HOȚII, JOS CU HOȚII!”

Domnișoara Anastase,

Cu picioarele frumoase

Și cu sâni proeminenți,

I-a mințit pe acești băieți.

A susținut sus și tare,

Că-i bine la numărătoare

Și e sfânt ce s-a votat,

În parlamentul de stat.

Guvernul lui Boc, clujeanul,

S-a schimbat cu Ungureanu

Și acesta susținea,

Cât era iarna de grea,

Să iasă lumea pe stradă,

S-o ferească pe zăpadă.

Venea seara-n studio,

În bluziță și-n maiou.

Purta pantofi în picioare,

Și la pantaloni fermoare,

Cuvânta la lumea toată,

Că țara-i foarte săracă,

Și nu știe ce să facă.

Nu mai sunt bani de parfum,

Nici de-un coniac mai bun,

Criză mare-i la tutun,

De necaz a apelat,

La vechiul buget de stat

Și a luat de-a acolo parale,

De parfum și de măncare,

Whiski, vinuri de lux mare.

Ei aveau condiții bune,

Iar la noi recesiune,

Mânați ,măi! Hăi,Hăi!

N-atrecut suta de zile

Și Guvernul Ponta vine,

Furios, Vijelios,

Să-l dea pe Băsescu jos.

La alegerile locale,

Mulți țărani de pe ogoare,

Muncitori și profesoare,

Doctori , cadre medicale,

Votul vrea  ca să și-l dea,

Poate vor schimba ceva,

Cei care vor câștiga.

Dar nimic nu s-a întâmplat.

Băsescu n-a fost schimbat,

Cei nouă judecători,

L-a pus iar la Cotroceni.

Mânați, măi! Hăi! Hăi!

Frunză verde matostat,

Ani întregi ne-am tot rugat,

Pe la miniștri de stat,

Să pună pe drum asfalt,

Dar degeaba ne-am rugat .

Că nimic n-am căpătat.

A mințit electoratul,

Că nu-i bun la noi asfaltul.

Când țara toată-i în criză,

Jitienii au surpriză,

Șoseaua a fost asfaltată,

Cum n-a fost ea niciodată.

Mulțumim lui Săpunaru,

Deputat din Gologanu

Și lui Domnul Oprișan,

Președinte județean,

Strănepot de-a lui Ștefan,

Care face rost de bani.

Acești domni ne-au ajutat,

Să avem drum asfaltat.

MÂNAȚI MĂI! HĂI, HĂI!

De la Noapteș de la poartă,

Primarul de altă dată,

S-a făcut șoseau lată.

Două straturi de asfalt,

S-a turnat pe după lac

Și la fântâna lui Giurgiac,

Până la poartă la Marcu,

E destul de gros asfaltul.

Iar de acolo la Titel ,

La turnat mai subțirel

Umbrărescu Dorinel

Regele șoselelor.

De nu era Dumnealui,

Ne puneam noi pofta-n cui.

Dumnezeu să-l ocrotească,

Și de rele să-l ferească.

C-a venit cu camioane,

Stații de făcut betoane,

Mașini de turnat asfalt,

Compresoare de tasat,

Omul e foarte dotat.

N-a durat  o săptămână

Și-a făcut șoseaua bună

Prin Jitia prin comună.

De când s-a născut Hristos,

Drum ca acesta n-a mai fost.

Udrea și Guvernul Boc,

Nu ne-a ajutat de loc.

A făcut doar stadionul,

La care s-a stricat gazonul.

Un părculeț pentru copii,

Jos pe malul lacului.

Băncuțe și alei de piatră,

Ce duce la Gheabă-n poartă.

Gardu-i din sârmă ghimpată,

Iar la poartă o lăcată,

Nu intri în el niciodată.

Mânați, măi! Hăi, Hăi!

Senatori și deputați,

Nu dormiți nu vă certați,

Legi proaste să nu mai dați.

Din buget nu mai furați,

Căci de zece ani de zile,

Toți ciocoii își fac vile.

Cu piscine și balcoane,

Ferestre cu termopane,

Iar lumea moare de foame.

Pe noul parlament ales,

Cu-n procent  victorios,

Îl roagă insistent poporul,

Să-n florească viitorul

Și de vreți să izbutiți,

Lucrați cu oameni cinstiți.

Opriți jaful și hoția,

Dezvoltați economia,

Poporul  ca s-o ducă bine,

Porniți fabrici și uzine.

Noi nu vrem recesiune

Și creați locuri de muncă,

Acest popor bine s-o ducă.

Lăsați cearta, lăsați ura,

Dezvoltați agricultura.

Ministrul cât e de mare,

De la plug cere mâncare.

De la plug și de la sapă,

Poporul mâncare așteaptă.

S-avem pâine multă-n țară,

Să nu mai cumpărăm de-afară.

Astăzi anul se sfârșește,

Mâine noul an pornește.

Semne bune anul are,

Zăpada-i destul de mare,

Prin sate și pe ogoare.

De vrea Dumnezeu șoimanul,

Mult grâu vom avea la anul,

Câte paie sunt în șură,

Atâtea oale cu smântână

Să avem pe bătătură.

Ne rugăm la dumnezeu,

Să ne apere de rău.

Foaie verde rug întins,

Multe-aș mai avea de spus,

Dar vreme este pe înserate,

Să dăm plugul la o parte.

Pământu-i foarte înghețat,

Sămânța s-a terminat,

Opriți plugul măi flăcăi,

Și sunați din zurgălăi,

Să  se audă peste văi,

Din  Jitia la Dumitrești

Și pe urmă la Gugești

Și de-acolo la Focșani,

LA ANUL ȘI LA  MULȚI ANI!!!

De Radu Neacșu, din satul Cerbu, comuna Jitia.

Toamna la Jitia

Pastel - Jitia

          La Jitia ne bucurăm de ultimele zile ale lui septembrie. Soarele mângaie pământul uscat de seceta prelungită. Peisajul se  îngălbeneşte treptat. Peste coroanele de foc ale copacilor, adie vântul tomnatic, scuturând frunzele multicolore oferind pământului un covor pufos. Toate vietăţile se grăbesc sa-şi adune cu hărnicie provizii pentru iarna ce va să vină. Deasupra Jitiei, păsările călătoare pleacă vâslind din aripi spre locuri mai călduroase, lăsând în urmă cuiburile unde au stat în această vară. Locuitorii satelor, de la mic la mare, îşi intensifică şi ei activităţile specifice anotimpului, înainte de venirea ploilor lungi. Coborând în răcoarea dimineţii de pe dealul Toporaşului, văd pădurea Schitului Poiana Mărului poleită în aramă, de razele timide ale soarelui.

Depresiunea Între Râmnice

Pietrele Mâţii

Punte peste Râmnicu Sarat

Oiţe lângă lac

Pe pământul amorţit cad miresme stinse şi frunze veştejite. Vântul adie uşor prin livezi, împrăştiind arome dulci şi amărui. Se simte parfumul îmbietor al fructelor coapte.
Liniştea se înăbuşă în sunetul cristalin al râului Râmnic. În curând nu se va mai auzi nici zumzetul insectelor. Norii se vor îngrămădi negri şi mişcători deasupra Munţilor Vrancei.
Toamna se va sfârşi pe nesimţite, ascunzând tainic mistere. Dealurile şi grădinile se vor usca, lasând în urma lor poveri grele. Copacii îşi vor pierde podoaba, iar frunzişul ruginiu se va aşterne în tot codrul. Bruma argintie va împodobi grădinile, iar gâzele plăpânde vor amorţi de frig. Vin nopţile răcoroase, iar frigul se lasă uşor peste Depresiunea                            

“Între Râmnice”.

Loc de pescuit

Mărul

Munţii Vrancei - Jitia

           

Lacul lui Giurgiu - Cerbu

Jitia - Reşedinţă

Măgura

Asfinţit

Sorin Pantelimon