Legenda schitului Muntioru - Monteoru

         Dumnezeu a binecuvântat plaiurile ramnicene cu o bogăţie naturală şi spirituală aparte, locuite de oameni harnici, buni gospodari şi păstrători ai tradiţiilor noastre strămoşeşti.

Un loc aparte este muntele si schitul Muntioru, despre care tradiţia populară a pastrat o frumoasa legendă, al carui personaj principal este domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt.

In trecut muntelui i se spunea ”Oru” şi reprezenta hotarul dintre ţările surori Moldova şi Muntenia. Potrivit tradiţiei locale, numele de Monteoru - Muntioru înseamnă ”muntele de aur”, deoarece de la poalele lui s-au extras în vechime minereuri de aur.

Evlaviosul Domn Ştefan, deşi era crunt în războaie şi-i pedepsea cumplit pe duşmanii ţării sale, s-a jertfit deopotrivă pentru Biserica străbună ortodoxă şi apărarea gliei în hotarele moştenite. Apărându-şi ţara de turci, tătari, unguri sau polonezi, el lupta pentru independenţa Moldovei, dar – în acelaşi timp – proteja Biserica strămoşescă şi însăşi credinţa ortodoxă.

            Cel care se intitula în actele sale scrise că este „din mila lui Dumnezeu domn al ţării Moldovei”, a zidit 44 de mănăstiri şi biserici. După fiecare luptă, obişnuia să ridice o biserică.

El îl iubea pe Dumnezeu şi participa la toate slujbele de zi şi de noapte. Postea în timpul campaniilor militare, cerând curtenilor, sfetnicilor şi oastei să facă la fel. Era bun şi milostiv cu ai săi, dar aprig în pedepsirea vrăşmaşilor.

Se povesteste ca în urmă cu peste 500 de ani, marele voievod moldovean a ajuns pe meleagurile noastre după o bătălie purtată cu domnul Ţării Româneşti, între Râmnicu Sărat şi Grebănu. Ajuns în satul Neculele a înnoptat în casa ţăranului Ţuţui. A doua zi a urcat în Poiana Munteoru pentru a însemna hotarul Moldovei cu Muntenia, de la izvorul Milcovului până sus  la Preluncă şi Muntele Furu. Fascinat de măreţia Munteorului, a poruncit aprodului să redacteze un înscris, in care sa se mentioneze că acolo să se zidească un locaş de închinare bunului Dumnezeu. Din cauza deselor năvăliri turceşti, tătare şi polone, proiectul nu a mai putut fi dus la împlinire.

                Dupa multi ani dorinţa lui Ştefan cel Mare  a fost implinita prin stradania părintelui protosinghel Macarie Besliu împreună cu obstea mică a călugărilor de la Mănăstirea Poiana Mărului si alti oameni de bine. Sfintirea bisericii cu hramul ”Schimbarea la fată” s-a făcut pe data de 2 septembrie 2001 de către fostul Episcopul al Eparhiei Buzăului si Vrancei, Epifanie Norocel, însotit  de slujitori de la centrul eparhial si de la bisericile din zonă. 

             La slujba de sfintire au participat mii de credinciosi veniti din Vrancea, Buzău si Covasna, judete care se găsesc de-o parte si de alta a acestui munte. La 6 august 2003 Părintele Episcop Epifanie Norocel a mai sfintit pe Muntele Munteoru un paraclis cu hramul ”Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril”, care este tot ctitoria părintelui staret Macarie. 

Astăzi schitul Munteoru, pe lângă Biserică si Paraclis, mai detine un pavilion cu două nivele, având dimensiunile de 300/16 m, o casă arhierească si o vilă care adăposteste stăretia, precum si o clopotnită cu două clopote. Pentru accesul în zonă al credinciosilor si turistilor a fost amenejat un drum corespunzător, cu tuburi pentru traversarea pîraielor. Modernul complex monahal a fost conectat la reteaua electrică, iar în incinta sa au fost amenajate două lacuri de peste. Aceste au un luciu de apă de 30/15 m și 10/15 m, amândouă fiind populate cu diverse specii.

            Sorin Pantelimon