În această zonă
de munte, sărbătorile creează prilejul întoarcerii la tradiții: ceremonialul
religios, îmbrăcarea minunatului costum popular, cântece și hore specifice
zonei.
Situată în
Depresiunea Între Râmnice, într-o zonă de interferenţă a celor trei
provincii istorice româneşti: Moldova, Transilvania şi Ţara Românească, Jitia
aparţine zonei etnografice a Râmnicului Sărat, regiunea Muntenia.
Este o depresiune
subcarpatică situată la poalele sudice ale Munţilor Vrancei, din Curbura
Carpaţilor. Aceasta se dezvoltată în bazinul superior al râului Râmnicu Sărat
şi al afluenţilor săi, Sărăţelul şi Râmnicelul. Ea se încadrează între
versanţii vestici a bordurii carpatice şi Dealurile
Înalte, ce o închid de la nord, la sud. O caracteristică
dominantă a depresiunii este relieful frământat şi pitoresc, cu aşezări
risipite, izolate, unde se păstrează comori de artă populară autentică.
Din punct de
vedere administrativ, peste depresiunea Între
Râmnice se suprapun în mare parte, comunele Jitia şi Vintileasca din
judeţul Vrancea, şi comuna Bisoca din judeţul Buzău.
Deşi a reprezentat
o punte de legătură a creaţiei populare între zonele învecinate - Covasna,
Vrancea şi Buzău - elementele de influenţă au fost asimilate şi integrate în
creaţia populară proprie zonei.
Din acest proces de
integrare a rezultat ceva distinct: o vatră folclorică etnografică unde
localnicii și-au îndeplinit misiunea de a-i asigura consistenţă şi vigoare,
transminţând-o cu sfinţenie de la o generaţie la alta.
Cu o vechime de
peste patru secole, Jitia a fost o moşie care a aparţinut înainte de
anul 1700 boierilor din Divanul domnesc Vlad şi Şărbu. Aceştia au vândut-o
boierilor Neagu şi Voica, soacra sa, de la care a cumpărat-o Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu
Sărat. Aceasta a stăpânit-o până în 1864, când s-a trecut la secularizarea
averilor bisericeşti.
Numele comunei
provine de la schitul Jitia,
înfiinţat de boierii râmniceni pitarul Iane Hagiul, soția sa Marica Dedulescu
și căpitanul Neagoe Topliceanu, ginerele slugerului Gheorghe Dedulescu, pe la
jumătatea secolului al XVII-lea. ”Jitie” însemnă în salvonă „viaţă”,
în cazul acesta „obștejitie” adică „viețuirea în comun”, denumire specifică
așezămintelor monahale medievale. Pe la anul 1771 schitul Jitia a fost
incendiat, de către turci, tot atunci a fost ars şi schitul Poiana Mărului, iar
în 1783 schitul este refăcut prin strădania enoriaşilor.
Schitul avea hramul Sf. Dumitru, pe care şi l-a păstrat şi după ce s-a
transformat în biserică de mir la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când
populaţia s-a retras de prin poienile pădurii, din Dealu Roşu sau Ulmuşoru
formând silişte (vatră de sat) pe tapşanul, împădurit pe atunci, de lângă apa Râmnicului
(la gârlă).
Este posibil ca primii proprietari ai moşiei să fi primit-o ca „danie” domnească, împreună cu locuitorii ei care au devenit clăcaşi.
Este posibil ca primii proprietari ai moşiei să fi primit-o ca „danie” domnească, împreună cu locuitorii ei care au devenit clăcaşi.
Jitia este locuită
de oameni gospodari şi primitori, care
se mândresc în primul rând cu tradiţiile păstrate de la strămoşi: cusutul,
ţesutul, încondeiatul ouălor, hora satului, claca, obiceiurile legate de
sărbătorile din timpul anului şi cele care privesc evenimentele primordiale din
viaţa omului omului (naşterea, botezul, nunta,
înmormântarea).
Unele obiceiuri
precum Colindele, Pluguşorul, Plugul Mare, Mascaţii, împreună cu costumul
popular, căruia jitienii îi spun ,,naţional”,
sunt păstrate cu sfinţenie până astăzi.
Pasiunea pentru
tradițiile noastre străbune, dar și pentru meseria pe care
ne-am ales-o, a făcut ca noi, profesorii și învățătorii de la Școala Gimnazială
Jitia, să ne implicăm în alcătuirea unor formații și ansambluri folclorice de
valoare, cum este cazul ansamblului „Chindia”
coordonat de doamna prof. Lalu Petruța, sau ansamblul „Ulmușoru” coordonat de doamna prof. Fifere Dobrița, formații care
reprezintă folclorul din Jitia la nivel județean, regional și național.
Mândria jitienilor o reprezintă însă, formaţia de dansuri populare bărbăteşti „Brâul de la Jitia”, coordonată
de coregraful Lalu Lucian, care a
evoluat în trecut la concursuri naționale și internaționale, unde a câștigat
numeroase premii.
Ca
vatră etno-folclorică aflată în zona de munte a Văii Râmnicului, aşezarea
constituie o prezenţă activă, distinctă în viaţa culturală a judeţului Vrancea.
În fiecare an, de când comuna Jitia aparține de județul Vrancea (1968), aici se
desfăşoară în luna august Festivalul Folclorului Vrâncean din Poiana Negari, aflat anul
acesta la a L-a aniversare.
Mai nou, am
încercat să-i atragem pe elevii școlii și în alte componente ale tradiției
locale. Astfel, am înființat la nivelul școlii ateliere de confecționat
articole de artizanat, precum: cusături, țesături, opinci, ouă încondeiate și
măști tradiționale. Copiii au fost inițiați în aceste meșteșuguri, de meșterii
populari ai satului și de către noi profesorii. Tot cu ajutorul elevilor, dar
și al cadrelor didactice din Școala Jitia, am creat un mini-muzeu cu specific
etnografic, în care am strâns mărturii
din trecutul comunității noastre.
Un exemplu al
implicării copiilor la activitățile desfășurate la atelierul de cusături, este
cel al elevelor din clasa a VII-a, Lalu
Alice-Lăcrămioara, Săraru Teodora-Iuliana și Ticu Selena-Maria, care au cusut
anul acesta prima lor ie sub îndrumarea doamnei
Ștefănica Pantelimon. Materialele necesare au fost donate de asociația „Șezătoare București”, prin intermediul
doamnei Bizon Victoria. Odată terminate lucrările, le-am propus să le îmbrace
împreună cu celelalte accesorii ale costumului popular, apoi am organizat o
ședință foto în aer liber pentru a surprinde bucuria
momentului și frumusețea locurilor în care ne aflăm.
Prof. Sorin Pantelimon
Prof. Sorin Pantelimon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu