"Între Râmnice": Bisoca-Jitia-Neculele: La Ogradă

Lacul de ”La Ogradă”

Frumusețea meleagurilor bisocene, evocate de cărturari importanți precum Alecsandru Odobescu sau Alecsandru Vlahuță, se remarcă prin cadrul natural deosebit. Peisajul montan se desfășoară cu sate răsfirate și cătune izolate, pășuni, păduri, poieni, un climat armonios cu aer ozonat și oameni minunați.

Din punct de vedere geografic Bisoca este încadrată de râurile Râmnicu Sărat, la nord și Slănic la sud, iar spiritual se află între celebrele așezăminte monahale, Schitul Găvanele la vest și Mănăstirea Poiana Mărului, la est.

Meleaguri bisocene

Pe partea stângă a drumului ce leagă Bisoca de Jitia, în satul Șindrila, se află un lac numit de localnici ”La Ogradă”. Cândva, prin secolul al XIX-lea, ființa lângă lac o mănăstire grecească ce avea în stăpânire mari suprafețe de teren, inclusiv câteva masive muntoase. Panait Istrati, în nuvela sa ”Domnița din Snagov”, face referire la această mănăstire, amintind că la poarta acesteia era în permanență legat în lanțuri un urs fioros. Aici erau aduși de autoritățile timpului pentru a fi întemnițați, indivizi periculoși, precum: criminali, haiduci și alte persoane indezirabile.

Comuna Bisoca, cu satele aparținătoare

Legenda spune că după anul 1859, pentru a cunoaște nemijlocit realitatea din țară, domnitorul Alecsandru Ioan Cuza, însoțit doar de câțiva dregători, făcea vizite neanunțate prin târgurile țării și pe la moșiile boierești. Plecând din satul Vintileasca, a traversat apa Râmnicului Sărat îndreptându-se către Bisoca. Ajuns la poarta acestui schit, a fost luat drept un drumeț oarecare și dus în fața starețului, care se lăfăia într-un hamac acoperit cu mătase scumpă. Plin de insolență, monahul l-a jignit în mai multe rânduri pe domn, într-un final întrebându-l: ”Cine ești și cum îndrăznești să-mi calci posesia? De ce nu răspunzi imediat, ori te crezi Vodă?”. ”Chiar Vodă sunt și mă mâhnește purtarea unui om care și l-a luat chezaș pe Dumnezeu și care ar trebui să se poarte smerit, nu să jignească pe cei care se abat pe aici”. Deschizându-și mantaua și arătându-i însemnele domnești, Cuza a ordonat ca starețului lacom și cu un comportament abuziv să-i fie luată funcția și trimis la munca pământului.

Domnitorul Alecsandru Ioan Cuza (1859-1866)

Locuitorii din satele depresiunii ”Între Râmnice”, i-au ținut amintirea vie domnitorului care s-a făcut ”apărătorul” și ”binefăcătorul” lor . În versurile unui plug ce se spunea de Anul Nou în această zonă, se amintea: ”Veni Cuza la domnie, Și-ngropă biru-n robie, Din averi mănăstirești, Sunt ogoare țărănești”.

Cuza Vodă stând de vorbă cu țăranii

Bătânii povestesc că după un timp, boierul Dobre Năstăsică, noul stăpân al moșiei, i-a alungat pe ultimii călugări de la schitul din ”Ogradă”. Aceștia, în conjunctura creeată, a trebuit să abandoneze odoarele scumpe pe care le-au pus în niște butoaie și le-a aruncat în lacul din apropiere. Apoi au blestemat locul și s-au răspândit în lume. Sătenii din Șindrila spun că din cauza acelui blestem și în prezent se fac ”arătări” în jurul lacului.

Trecând noaptea pe lângă lac, unii oameni au auzit sunete ciudate, iar alții au întâlnit personaje fioroase care cu mâinile întinse pline de ”galbeni”, î-i ademenea să intre după ele în lac. Mulți au văzut ieșind din lac capul unui șarpe imens, care atunci când lovea apa cu coada sa, valurile ajungeau până departe lângă lac.