Poiana Mărului

Mănăstirea Poiana Mărului

Îmbrăcat de la poale până în vârf în haina vegetală a unei  păduri de amestec (foioase și conifere), Muntele Ulmușoru (943m) se întinde pe teritoriile comunelor Jitia și Bisoca, și printre afluienții râului Râmnicu Sărat și cei ai Slănicului. La poalele sale, înconjurată de întinsa pădure seculară , se află Poiana Mărului, un loc cu o încărcătură spirituală deosebită.

Cuvuiosul Vasile Carpatinul de la Poiana Mărului

În anul 1730 Cuvuiosul Vasile Carpatinul, unul dintre cei mai puternici duhovnici ai monahismului românesc, a ales să ctitorească aici un Schit de călugări care avea să devină vestit în lumea ortodoxă. Schitul de la Poiana Mărului păstorit de Cuvuiosul Vasile, si-a extins influiența spirituală în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, devenind Eparhie de care aparțineau toate așezămintele monahale de la curbura carpaților. Acest centru de credință și cultură românească, era numit în acele timpuri, ”al doi-lea Athos” sau ”Athosul românesc”.

Este cea mai mare Biserică din lemn pictată la exterior din România

În Depresiunea ”Între Râmnice”, zonă de interferență a munților Buzăului și Vrancei, viața monahală s-a manifestat în mod organizat începând cu secolele III-IV. Secolul al XVIII-lea a adus ”renașterea” acestui spațiu, datorită activității novatoare  desfășurată de starețul Vasile ajuns aici din părțile Harcovului (în Ucraina de astăzi). El a instituit la Poiana Mărului rigoarea spiritului ortodox de la Muntele Athos și practica rugăciunii neântrerupte numită și ”rugăciunea inimii”.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Poiana Mărului pictată în 1520 la Athos

Lacul din apropierea Mănăstirii Poiana Mărului

Bătrânii povestesc că denumirea locului provine de la un măr bătrân care se afla în trecut chiar în mijlocul poienii. Tot acolo își aveau stâna niște ciobani, dealtfel singurii viețuitori și cunoscători ale acestor locuri izolate. În fiecare noapte ei vedeau că din măr se reflecta o lumină stranie, dar niciunul dintre ei nu avea curajul să se apropie și să caute pentru a vedea ce este. Ziua nu vedeau nimic care să le atragă atenția, așa că se închinau și puneau întâmplarea pe seama unei minuni a lui Dumnezeu. Într-o seară târzie de vară, pe când ciobanii terminaseră treburile la stână și priveau la lumina care le apărea din măr, primiră vizita unor oaspeți neobișnuiți: trei călugări pelerini, doritori de liniște și sihăstrie, ce erau în căutarea unui loc prielnic zidirii unei mănăstiri. Aflând și văzând acea lumină, s-au minunat, iar unul dintre ei mai curios din fire, s-a urcat în măr și căutând într-o scorbură a găsit o icoană. Bine conservată, icoana era pictată cu chipurile Maicii Domnului și a Pruncului Iisus în brațe, având inscripționată data când a fost pictată, respectiv anul 1110. Profund impresionați de această descoperire, toți cei prezenți privind icoana, au fost cuprinși de o lumină și o trăire nemaiântâlnite până atunci.

Icoana a fost descoperită în anul 1465, și tot atunci cei trei călugări și-au pus planul în aplicare ajutați de ciobani, construind lângă măr un Schit. Fiind în totalitate din lemn, micuțul schit era de o simplitate rară și se spune că a dăinuit până anul 1480.

Acesta a fost începutul Mănăstirii Poiana Mărului, care de-a lungul timpului avea să-și cucerească celebritatea pe care o are astăzi.

Starețul Macarie Beșliu, urmașul demn al Cuvuiosului Vasile de la Poiana Mărului

Dacă v-a plăcut legenda și mai doriți și alte date despre Mănăstirea Poiana Mărului, vă rog să lăsați un scurt comentariu.

Vă mulțumesc!

Sorin Pantelimon