Bisoca, leagăn de civilizaţie străveche

Bisoca

 Despre minunatele peisaje ce încântă privirea călătorului în Bisoca şi celelalte comune din Depresiunea “Între Râmnice”, au scris cărturari de seamă precum, Al. Odobescu în „Pseudokinegheticos”, fragmentul  “Pe plaiurile Bisocii”, şi Al. Vlahuţă în poemul „România Pitorească”, fragmentul „În Râmnicul Sărat”. Oprindu-se pe dealurile înalte ale  Bisocii, cei doi scriitori au putut admira minunatele privelişti ale depresiunii, pe care le-au descris în mod magistral în operele lor. Al. Odobescu, peisagist talentat, face o descriere cuprinzătoare: ”Când ajunserăm pe muchia plaiului ce desparte văile dinspre Buzău de cele dinspre Râmnic, priveliștea, din veselă și plăcută cum era, se făcu deodată măreață: culmea întinsă a Penteleului se zări în depărtare, apoi plaiul Răboiului, Piatra Penei, Carâmbul, munții Neharnița, ambele Mușe, Măceșul, Brezeul, piscurile semețe ale Furului și Streșicului, stâncele Năculelor, la poalele cărora se așternea, întocmai ca  un lăicer verde și înflorat, o poiană largă și desfățată”.                                                                

Aşezare

Comuna Bisoca este situată între două aşezăminte monahale importante, Mănăstirea Poiana Mărului la est şi Schitul Găvanele la vest. Ele reprezintă și două repere ale spiritualității românești, care alături de alte lăcașe de cult de la curbura Carpaților, formau în trecut „ micul Athos românesc”. Trebuie specificat că numai o parte din satele comunei sunt situate în cadrul depresiunii „Între Râmnice”, ocupând partea sudică-vestică a acesteia. Culmea dealurilor Ulmuşoru (943m), Şindrila (900m), Bisoca (970 m) şi Groapa lui Pavel (987 m), reprezintă cumpăna de ape care desparte bazinul Râmnicului Sărat de cel al Slănicului. Astfel, comuna Bisoca este aşezată de-o parte şi de alta a acestor dealuri subcarpatice înalte, într-un cadru peisagistic rar întâlnit.

Centrul comunei Bisoca este situat la 68 de km. faţă de oraşul Buzău, reşedinţa judeţului. Are o suprafaţă totală de 7268 hectare și se învecinează cu Valea Sălciei, Sărulești, Vintilă Vodă și Mânzălești în partea de sud, cu Gura Teghii în vest, cu Jitia și Vintileasca – jud. Vrancea în partea nord-estică. Comuna are 3060 locuitori, care populează cele 8 sate care o compun, după cum urmează: Bisoca, satul de reședință, Băltăgari, Lacurile, Lopătăreasa, Pleși, Recea, Sările și Șindrila.

Istoric
Bisoca este sat menționat în anii 1522-1523, când Radu de la Afumați dăruiește moștenitorilor săi ”…plaiul Peceneaga, până la pârâul Peceneaga și până la podul de la săvârșirea Bogdanei (Moldova),… până la Omșor (Muntioru) și până la drumul Biscovei (Bisoca), la săvârșirea Văii Boului și de la Meledic în sus, până la Cheie și până la drumul Buzăului și podul Brebului și Clașna și Brazul (Brazău)”. Într-un alt document tot din secolul al XVI-lea, domnitorul Mircea Ciobanul întărește în 1551 comisului Tatu ocină în Pleșcoi, Merloari, Buciumeni și Bisoca, dată de acesta apoi fiicelor sale, Elina, Stanca, Maria și Anca. 

Plaiurile Bisocii alături de cele ale Jitiei și Neculelor, reprezintă un vechi leagăn de civilizație pastorală românească. Nu departe de aceste locuri, în zona învecinată a Vrancei, Alecu Russo a cules în secolul al XIX-lea balada Miorița, capodoperă a creației populare românești. Un lucru interesant din punct de vedere istoric, îl reprezintă toponimele din această regiune care amintesc de popoarele migratoare ale slavilor și pecinegilor. Referitor chiar la originea numelui ce-l poartă comuna, s-au emis mai multe teorii. În prima se afirmă ca numele localității provine chiar de la pecinegii bisini, popor de neam turcic, care au stăpânit aceste locuri în secolul al XII-lea. În susținerea acestei afirmații stă numele pârâului Peceneaga care izvorăște din punctul numit Piatra Cățelei. Oamenii locului povestesc că în zonă au fost descoperite osemintele unor oameni, îngropați cu fața spre Vest, în contrast cu mormintele creștinilor care sunt îngropați cu fața spre Est. Sicriile erau din lespezi de piatră, iar lângă unele oase au fost găsite vârfuri de săgeți și cuțite. Lingvistul Iorgu Iordan a acreditat ideea că toponimul Bisoca prezintă similitudini cu slavonescul ”besu” sau bulgărescul ”bes”, care însamnă demon. Într-un alt studiu se afirmă că Bisoca își trage numele de la etimonul slav ”visokii”, care înseamnă înalt. Astfel, prin transformarea în timp, a literii v în b, a rezultat ”Bisoca” care este și numele dealului omonim a cărui înălțime atinge 970m.

În trecut Bisoca a fost un sat situat în partea de vest a județului Slam Râmnic, iar locuitorii erau clăcași pe moșia cu același nume. Odată cu creșterea populației, a început și valorificarea resurselor naturale ale zonei. Principalele activități au constat în creșterea animalelor și exploatările forestiere. Cu timpul au fost indentificate și alte bogății naturale precum sarea, păcura, aurul, fierul, plumbul, arama și pucioasa. Sarea și păcura au fost exploatate în satul Sări, iar aurul începând cu anul 1829, pe pârâul Argintăriei din satul Pleși. După adoptarea reformei agrare de către domnitorul Alecsandru Ioan Cuza în 1864 și aplicată începând cu 1865, s-a produs o stratificare a țăranilor în funcție de numărul de animale și pământul ce-l posedau. Cele trei categorii erau: fruntașii, mijlocașii și pălmașii. Prin măsurile luate în favoarea țăranilor, Cuza a devenit nemuritor în mentalul colectiv românesc. Unul din plugurile ce se rostea cu prilejul Anului Nou în satele din Depresiunea ” Între Râmnice”, începea cu următoarea strofă: ”Veni Cuza la domnie/Și-ngropă biru-n robie/Din averi mănăstirești/Sunt ogoare țărănești”.

După făurirea statului modern român, bisocenii și-au adus contribuția lor la evenimentele majore din viața țării: Războiul de Independență (1877-1878), Răscoala de la 1907, Războiul pentru reântregirea națională (1916-1918), Al Doilea  Război Mondial (1941-1945). O mărturie în acest sens este crucea comemorativă din centrul comunei, pe laturile căreia sunt încrustate numele eroilor bisoceni, care s-au jertfit pentru patrie.

În timpul marii răscoale țărănești de la 1907, bisocenii s-au adunat în satul Sări unde se afla centrul moșiei lui Lascăr Catargiu. Acolo s-au plâns de condițiile grele în care trăiesc, cerând iertarea de datorii, înlăturarea abuzurilor și pământ. La sosirea jandarmilor o parte din bisoceni în frunte cu Radu Mocanu au fugit în munți. Cei care au fost prinși, au fost închiși și bătuți strașnic, împrejurare în care a murit și țăranul Gheorghiță Dobre.

În anul 1916 au fost concentrați pe front toți bărbații bisoceni aflați în evidențele armatei. În iarna aceluia-și an, populația ramasă acasă  a trebuit să se refugieze în munți, deoarece în zonă au avut loc lupte crâncene. Trupele germane, alături de aliații lor austrieci și unguri, aveu ca obiectiv ocuparea punctelor strategice ”Masa lui Bucur” și Muntele Furu. Soldații români și aliații lor ruși, au apărat aceste poziții până în ziua de 25 Decembrie. În această zi  germanii au reușit sa spargă frontul în dreptul liniei apărate de divizia rusă ”Zamurscaia” și au ocupat satele Dealul Sării, Între râmnice și Vintileasca. Bisoca a rămas în zona ocupată, locuitorii ei fiind condamnați să suporte toate privațiunile războiului. Cu toate acestea, ei au sprijinit cum au putut grupurile de partizani și rețelele care facilitau trecerea din teritoriul ocupat spre Moldova liberă a câtorva mii de români, dintre care 2000 erau ofițeri și soldați.

Eroilor din războiul de întregire națională, li s-au adăugat cei care s-au jerfit în cel de-al Doillea Război Mondial. Și cu această ocazie bisocenii  au luptat cu aceiași dăruire, atât pe frontul de Est cât și pe frontul de Vest, mulți dintre ei pierzându-și viața pe câmpul de luptă.

Radu de la Afumaţi
Domn al Ţării Româneşti
1522-1529

Mircea Ciobanul
Domn al Ţării Româneşti
1545-1552; 1558-1559

În timpul regimului comunist (1947-1989), Bisoca, alături de celelalte comune din Depresiunea ”Între Râmnice”, Jitia și Vintileasca, nu au fost colectivizate datorită reliefului montan. Pe lângă privațiunile specifice regimurilor de dictatură, care priveau suprimarea unor drepturi și libertăți ( de exprimare, de circulație, de întrunire, religioasă etc.), locuitorii au beneficiat de protecție socială, de gratuitatea sănătății și învățământului, care au fost de mare folos locuitorilor din mediul rural. Revoluția din Decembrie 1989, a adus românilor libertățile pierdute sub comuniști, în schimb guvernele care s-au perindat de atunci la conducerea țării, nu au pus ”grija față de om” pe primul loc.

În anul 1968, comuniștii au hotărât reorganizarea administrativ-teritorială a României, ocazie cu care comuna Bisoca a fost trecută la județul Buzău. Desființarea fostului județ Râmnicu Sărat, a constituit un dezavantaj pentru toate comunele de pe valea Râmnicului. Fiind o zonă periferică la limita Județelor Buzău și Vrancea, valea Râmnicului a fost și este în continuare, ocolită de sprijinul autorităților județene. Orașul Râmnicu Sărat a rămas un mic oraș de provincie, iar comune precum Jitia și Vintileasca se numără printre cele mai sărace comune din județul Vrancea. Mai mult, drumul de pe această vale este foarte prost întreținut, sabotând parcă orice intenție de a investi în această zonă.

Obiective de interes turistic

Peisaj din Bisoca

Comuna Bisoca, prin cadrul natural deosebit în care se află așezată, reprezintă o atracție turistică în orice anotimp al anului. Dintre numeroasele atracții turistice ale acestor locuri pitorești, amintim: Mănastirea Poiana Mărului, Campusul ”Sfântul Sava de la Buzău” întemeiat de preotul Mihail Milea,  Complexul turistic ”Lacuri” ce se află în interiorul unei rezervații de pin negru, ”Masa lui Bucur” a cărei legendă spune că din aceste locuri a plecat ciobanul care a dat numele orașului București, Moara de apă și piuă de postav situată pe râul Râmnicu Sărat, bisericile din  Bisoca, Lacuri, Pleși și Șindrila. Ca eveniment cultural important, menționăm festivalul folcloric ”Pe plaiuri bisocene”, care are loc în luna august a fiecărui an, în prima duminică după sărbătoarea Sfintei Marii. Este totodată și cea mai veche sărbătoare câmpenească din județul Buzău.