Jitia, veche vatră de credinţă şi tradiţie

Jitia

Aşezare

Comuna  Jitia ocupă partea centrală a Depresiunii “Între Râmnice”, situându-se de-o parte și de alta a râului Râmnicu Sărat.

Comuna Jitia se compune din cinci sate: Jitia reşedinţă, Jitia de Jos, Cerbu , Măgura, şi Dealu Sării. Ca vecini are la nord comuna Vintileasca jud. Vrancea, la sud-vest Comuna Bisoca – jud. Buzău, şi la est comuna Chiojdeni – jud.Vrancea.
Suprafaţa comunei este de 47km2. Se afla la 57km depărtare de municipiul Focşani si la 52km depărtare de municipiul Rîmnicu-Sărat, capitala fostului judeţ de care am aparţinut până in 1968, când a fost desfiinţat. La recensământul din anul 2002 populaţia comunei număra 1787 locuitori. Principalele activităţi specifice zonei sunt exploatarea şi prelucrarea lemnului,
creşterea animalelor, lucrări cu specific silvic (împăduriri, curăţirea şi igienizarea pădurilor, curăţirea păşunilor), prelucrarea pietrei din râul Râmnicu-Sărat, lucrări de artizanat (ţesutul, diferite cusături).

Așezată într-un cadru natural deosebit, Alexandru Odobescu a zugrăvit-o în cartea „Pseudokineghetikos”. Venind dinspre Buzău scriitorul se oprește pe culmile Bisocii, fascinat de priveliştea ce i se desfăşura dinaintea ochilor : “ sub aceste muchii pamântul se lasă la vale în costişe si pripoare gradate până se cufundă în jgheaburile mult umbrite ale Râmnicului și Râmnicelului” şi recunoaşte că nu se putea desprinde de aceste privelişti  “ce oraşenilor le este dat arareori a le vedea”. La fel de bine surprinde natura locurilor și Alecsandru Vlahuţă în ”România Pitorească ”prin 1900. Venind dinspre mănăstirea Găvanu, jud. Buzău, ajunge “în mareaţa spintecătură a Râmnicului. Acolo, valea se deschide ca o carte. Pe malurile revărsate, se înfig gospodării casuţe rare, fâneţe îngrădite cu leaţuri, fâşioare de livezi prinse în clinuri înguste, gata să pornească şi să curgă in râpă”.

Istoric

Până în prezent nu au fost descoperite documente care să ateste vechimea aşezării, dar am aflat din monografia comunei, că primii locuitori au trăit în locuri izolate, fugiţi fiind din calea primejdiilor: popoare migratoare, turci, tătari, epidemii de ciumă şi holera etc.

Documentul cel mai vechi, considerat atestare documentară, se referă la anul naşterii unui locuitor, pe nume Mihailă. Acesta practica dogăria şi după spusele sale era născut în anul 1681.
Împreună cu alţi locuitori ai satului Jitia, ca martori, întăresc actul de proprietate al Mănăstirii Râmnic asupra moşiei Jitia. Procesul s-a desfășurat în anul 1761 între Mănăstirea Râmnic și pitarul Nicolaie Dedulescu, care pretindea că este adevăratul stăpân al moșiei. Domnitorul fanariot Scarlat Grigore Ghica dă dreptate Mănăstirii Râmnic, dând un zapis în acest sens: ”Io Scarlat Grigore Ghica, voievod și domn poruncim domnia mea dumneata ispravnic, așa să urmezi… Am găsit cu cale să stăpânească această moșie Mănăstirea Rămnic după cartea de hotărnicie… a celor 12 boieri de la leat 7214 (1706). Iulie 21 dni 1760.”  Moşia a aparţinut înainte de anul 1700 boierilor din Divanul domnesc Vlad şi Şărbu. Aceştia au vândut-o boierilor Neagu şi Voica, soacra sa, de la care a cumpărat-o Mănăstirea Râmnic. Aceasta a stăpânit-o până în 1864, când s-a trecut la secularizarea averilor bisericeşti.

Scarlat Grigore Ghica
Domn al Ţării Româneşti
1758-1761; 1765-1766

În 1706, 12 boieri din divan au stabilit hotarele moşiei , ele fiind aceleași cu ale comunei de astăzi . S-au folosit toponime neaoşe româneşti, date de o populaţie stabilită aici cu mult înainte. Şi alte informaţii susţin ideea că localitatea este mult mai veche.
Numele comunei provine de la schitul Jitia, înfiinţat de boierii râmniceni pitarul Iane Hagiul, soția sa Marica Dedulescu și căpitanul Neagoe Topliceanu, ginerele slugerului Gheorghe Dedulescu, pe la jumătatea secolului al XVII-lea. Schitul avea hramul Sf. Dumitru, pe care şi l-a păstrat şi după ce s-a transformat în biserică de mir la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când populaţia s-a retras de prin poienile pădurii din Dealu Roşu sau Ulmuşoru formând silişte (vatră de sat) pe tapşanul, împădurit pe atunci, de lângă apa Râmnicului (la gârlă).
Este posibil ca primii proprietari ai moşiei să fi primit-o ca “danie” domnească, împreună cu locuitorii ei care au devenit clăcaşi.

Nenumăratele jalbe către proprietari sau stăpânire vorbesc despre viaţa lor. Manifestările de protest au fost diverse, culminând cu răscoala din 1907. Deşi au trăit atât de izolaţi, producându-şi cele necesare traiului în gospodărie, au participat la toate marile evenimente ale ţării, dându-şi tributul lor de jertfă în războaiele de la1877-1878, 1916-1918, 1941-1945, s-au în răscoala de la 1907.

În timpul Răscoalei din primăvara lui 1907, fostul jur comunal și pădurar al satului, Neagu Precup, împreună cu Stoica și Zaharia Moroiu, a instigat locuitorii la răscoală. Călărașii sosiți de la Râmnicu Sărat,  au deschis focul în centrul comunei. Primul care a căzut împușcat a fost țăranul Gheorghe Precup, locuitor din satul Măgura. Alţi doi ţărani, Gheorghe Rada și Radu Busuioc din satul Neculele, au fost împuşcaţi la Dumitreşti. Ei erau angajaţi la fabrica de cherestea Grim Doerfel, ţapinarii de acolo fiind primii care s-au revoltat.

În Primul Război Mondial, au avut loc bătălii chiar pe teritoriul comunei, menţionate în jurnalele de front – urmele tranşeelor se văd şi astăzi. “Bătălia de la Râmnicu Sărat”, desfăşurată între 22 şi 27 Decembrie 1916, a fost considerată una din marile bătălii din timpul retragerii armatelor române în Moldova. Germanii au numit-o “Bătălia de Crăciun”,  pentru că acţiunile ei hotărâtoare s-au dat în timpul Crăciunului catolic. Pentru jitieni războiul a însemnat 36 morţi – văduve – orfani – obligaţii faţă de ocupanţii germani.

Cel de-al   Doilea Război Mondial a  fost mult mai dezastruos, deşi bătălii importante nu au avut loc în zonă. Numărul morţilor s-a dublat, curând sărăcia şi foametea  a cuprins toată țara.

Comunismul s-a instaurat după 1945, constituind un capitol dureros pentru istoria românilor: cote obligatorii,  arestări , frica terorii securiste care i-a cuprins pe toţi. După 1960 a existat şi o perioadă de relaxare a terorii, care a dat speranţe oamenilor şi le-a stimulat elanul creator. Pentru Jitia cea mai însemnată realizare a fost modernizarea căii de comunicaţie Dumitreşti – Jitia, care s-a construit între anii 1963 – 1965.

Între anii 1967 – 1968 s-a ridicat o nouă şcoală în Jitia reşedinţă, în mare parte prin contribuţia în bani şi muncă a locuitorilor. Între anii 1969 – 1971 a fost construit internatul cu 80 de locuri, de asemenea prin contribuţia sătenilor. Au mai fost construite şcoli în satul Cerbu şi Podul Trestiei. Au fost construite cămine culturale, folosite în diverse ocazii până în prezent. Satele au fost electrificate, au apărut primele instalaţii de apă tot cu participarea locuitorilor. Cealaltă faţă a comunismului din acei ani a însemnat: instalarea cultului personalităţii cu urmările-i nefaste, îngrădirea libertăţii (în primul rând a cuvântului ), eşecul în economie – acele înrobitoare împrumuturi plătite cu hrana populaţiei, raţionalizarea alimentelor de bază, a benzinei, a energiei electrice. Dar  “moştenirea cea mai tragică constă în faptul că acea jumătate de secol ne-a stricat sufletul”.

Ca pretutindeni în ţară şi la noi au fost răsturnate valori acumulate de veacuri cum ar fi respectul pentru tradiţiile străbune, pentru semeni, pentru morala creştină, pentru muncă şi omul muncitor.

Obiective de interes turistic

Localitatea Jitia, ramane o zonă de interes turistic cu frumoase perspective pentru anii ce vin. Comuna este înzestrată cu o natură minunată şi cu oameni gospodari ce pot asigura un agroturism de calitate. Pot fi stabilite trasee către munţii din apropiere, pot fi vizitate unele obiective de mare interes pentru credincioşi cum ar fi vestita Mănăstire Poiana Mărului. Acest  monument istoric a fost înfiinţat pe la 1730 de către cuviosul stareţ Vasile, canonizat în 2003.

Comuna Jitia este cunoscută şi prin bogăţia izvoarelor minerale, unele folosite cu succes în trecut, în tratarea unor boli reumatice. Câteva pot şi trebuie să fie amenajate în folosul localnicilor, dar şi al celor veniţi din alte părţi. Alte obiective de interes turistic sunt: Biserica Sf. Dumitru din satul Jitia, Biserica Sf. Nicolae din satul Jitia de Jos, Biserica Sf. Petru şi Pavel din satul Dealu Sării, Vârful Ulmuşoru, Vârful Măgurii, Pădurea Schitului, Poiana Negari, Piatra Mâţei, Lacul  lui Giurgiu. Ca eveniment local important ,  amintim “Festivalului Folclorului Vrancean”, organizat în “Poiana Negari” din satul Dealu Sarii.
Prof. Sorin Pantelimon