Vintileasca, veche vatră pastorală

Vintileasca

Aşezare

Comuna Vintileasca este situată la limita Carpaţilor cu Subcarpaţii de Curbură, cuprinzând partea de nord a depresiunii  ,, Între Râmnice”. Comuna Vintileasca este alcătuită din şase sate: Vintileasca, Neculele, Tănăsari, Bahnele, Poiana Stoichii şi După Magura, având o populaţie de 2130 locuitori, în anul 2009 şi o suprafaţă totală de 6332 hectare, din care 656 hectare teren intravilan. Vintileasca se învecinează cu următoarele comune: la N cu Nereju, la N-E cu Andreaşu de Jos, la E cu Chiojdeni, la S-E cu Jitia, iar la V cu Bisoca ce aparţine din punct de vedere administrativ de judeţul Buzău. Satele sunt dispuse pe pantele însorite ale munţilor Stejicul, Piatra Neculei şi Purcelul, desfăşurându-se în cadrul unui relief montan şi subcarpatic cu altitudini ce urcă până la 1415 m în Vârful Furul Mare şi coboară până la cca. 550m la ieşirea râului Râmnicel de pe raza comunei. Din Vintileasca izvorăsc patru  râuri mai importante: Râmnicu Sărat, Milcov, Râmnicel şi Motnău. Pe platoul situat la intrarea în comună se află „Lacul Vintileasca”  („Lacul fără fund”), având o de suprafaţă 4,7ha iar adâncimea maximă este de 5m. Lacul contribuie la peisajul extraordinar al comunei Vintileasca, fiind principala atracţie a turiştilor ce vin aici în lunile de vară. Despre priveliştile minunate ale acestor locuri, vorbesc aceiași scriitori, Alecsandru Odobescu în „Pseudokinegheticos”, fragmentul  “Pe plaiurile Bisocii” şi Al. Vlahuţă în „România Pitorească”, fragmentul „În Râmnicul Sărat”, din care cităm: ,,Abatem la stânga şi urcăm pe podişuri verzi, înecate de soare. Căsuţe albe, rare, încep să se ivească pe trâmba de fâneaţă uşor înclinată pe spatele rotund al muntelui. De sus, bisericuţa de lemn priveşte în vale peste micile gospodării împrăştiate pe-ntinsul tăpşan. E satul Neculele, aşternut în lumină, în jarişte largă şi-n miros de flori. Ieşim din sat şi trecem pe lângă două stânci mari ce răsar, ca din senin, în mijlocul pajiştei, sunt <>”. În continuare, cel care-l călăuzea pe autor prin aceste locuri, în jurul anului 1900, moş Gheorghe, îi povesteşte legendele pe care gândirea creatoare populară le-a urzit într-un basm  cu uriaşi, în care se atribuie trăsături umane unor fenomene naturale: „Iaca acolo şădeau şi se jucau, odată, doi copii de uriaş - o fată şi un băiat - şi cătând încoace, pe plaiul Neculelor, au făcut rămăşag între ei: care-o zvârli mai departe, şi-au luat fiecare câte-o stâncă din ţancul muntelui, cum am lua noi o pietricică, şi-a aruncat întâi băiatul şi piatra lui… uite-o lângă râpă, iar când a azvârlit fata, a zbârnâit stânca-n văzduh , ca scăpată din praştie şi tocmai aici a căzut; ş-atunci băiatul de necaz că a rămas de ruşine, s-a repezit de sus şi numai odată a izbit cu baltagul-n piatră ş-a despicat-o-n două, cum o vedeţi, iar fata s-a pus pe un râs de-au clocotit văile şi codrii până-n coclaurile Vrancii. Astea erau pe vremea <>, care păşeau pe munţi ca pe muşuroaie şi uscau râurile dintr-o sorbitură…’’.

Istoric

Neculele, în prezent sat al comunei Vintileasca, este moșie menționată în anul 1579, când domnitorul Mihnea Turcitul întărește lui Dragomir și surorilor sale Stanca și Moașa și nepoților săi Momce și Bragă, mai multe părți de sate printre care Joicelul, Neculele, alături de Munții Muntiorul și Mușa.

Vlad Vintilă de la Slatina
Domn al Ţării Româneşti
1532-1535

Mihnea Turcitu
Domn al Ţării Româneşti
1577-1583; 1585- 1591

Denumirea localităţii provine de la voievodul muntean, Vlad Vintilă de la Slatina (Vintilă Vodă), care a domnit în Ţara Românească între anii 1532-1535. Originar din zona Buzăului (Slănic), domnitorul a avut o  moşie pe locurile unde se află astăzi comuna Vintileasca. În trecut locului i se spunea  “La fundul moşiei, La Vintileasca”. După dispariţia domnitorului, moşia a ajuns cu timpul în proprietatea Mănăstirii Râmnicu Sărat şi începând cu secolul al XVIII-lea a fost dată spre administrare schitului de la Poiana Mărului. În anul 1863 domnitorul Al. Ioan Cuza a secularizat averile mănăstireşti, astfel moşia a trecut în proprietatea statului, iar câţiva ani  mai târziu o parte din pământ  a fost împărţit ţăranilor prin punerea în aplicare a Legii rurale promulgată de domnitor în 1864. Partea de N-E a comunei, unde se află astăzi satele Neculele, Bahnele, După Măgura, Poaina Stoichii şi o parte din satul Tănăsari, a fost începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea moşia boierului Menelaş Ghermani (1834-1899), de origine aromână, personalitate marcantă a vieţii politice şi economice româneşti, din epoca modernă. Cea mai mare parte a moşiei a fost expropiată şi dată spre împropietărirea ţăranilor din aceste sate, în urma aplicării Legii agrare din anul 1921. Restul moşiei a fost pierdut în prima jumătate a secolului XX, de către umaşii boierului, Cristina  şi Nicolae D. Ghermani, fie prin vânzarea către alţi proprietari, fie prin Legea naţionalizării principalelor mijloace de producţie, iniţiată şi pusă în aplicare de către regimul comunist, începând cu anul 1948

Ca urmare a reformelor înfăptuite de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, după realizarea Unirii Principatelor din 1859, situaţia ţăranilor a început să se schimbe în bine. În martie 1864 este promulgată Legea comunelor, care are ca efect apariţia comunei Jitia, formată din satele (cătunele) Vintileasca, Neculele, Jitia de Sus, Dealu-Sării, Jitia de Jos. Vintileasca şi Neculele erau satele care formaseră înainte de 1864, satul Pietrele Fetii. Mai multe comune formau o plasă şi mai multe plăşi formau un judeţ. La 14 august, acela-şi an, Cuza a promulgat legea rurală, în urma căreia şi ţăranii din satele Vintileasca şi Neculele au fost împroprietăriţi cu pământ din moşiile boierului şi ale schitului Poiana Mărului. Împărţirea pământului s-a făcut diferenţiat în funcţie de numărul de vite deţinut de ţărani, mulţi dintre ei neprimind nimic. Progresele înregistrate de ţara noastră în această perioadă, le regăsim şi la nivelul comunităţii Neculele. Deşi s-a dat pământ puţin ţăranilor  în urma aplicării Reformei Agrare din 1864, totuşi traiul lor a început să se îmbunătăţească. Ţăranii care au fost împroprietăriţi şi-au mutat bordeiele de pe moşiile boierului pe pământurile lor. Mulţi au început să-şi construiască case cu mai multe încăperi, din bârne de lemn, acoperite cu şindrilă.

În ,,Marele Dicţionar Geografic al României” din 1901, aflăm că în satul Neculele există o biserică zidită în anul 1863, de către arhiereul Filofteiu, având hramul Sf. Voievozi şi un local de şcoală primară construită, după unele informaţii, în anul 1882, care funcţiona într-o clădire cedată comunităţii de proprietarul Menelaş Ghermani.

Începând din anul 1931, Neculele devine comună separată de Jitia, ce aparţinea de plasa Dumitreşti, judeţul Râmnicu Sărat. Comuna se compunea din acelea-şi sate care formează astăzi Vintileasca şi avea o populaţie de 1670 locuitori, care formau circa 560 familii. Primul primar al comunei a fost Jinga Ţuţui, iar secretar, pentru o perioadă lungă de timp, a fost Trestianu Vasile. Preot a fost la început Nicolaie Vedeleu, urmat la sfârşitul anilor `30 de Grigore Popescu. Principala ocupaţie a locuitorilor era creşterea animalelor şi munca la societăţile de exploatare a lemnului, care aveau activitate în zonă.

Locuitorii comunei Vintileasca au luat parte la toate luptele pentru apărarea ființei naționale din anii: 1877-1878, 1907, 1916-1918, 1941-1945, Decembrie - 1989.

În Războiul de Independență ce s-a desfăşurat între anii 1877-1878, au participat la luptele de la sudul Dunării numeroși vintileni, precum Apostu I. Neculai, Trestianu Ion zis Purdel, Ciocă Gheorghe, Țuțui Stan, Neculai Săvușor. Alții nu s-au mai întors acasă, jerfindu-se pe câmpurile de luptă, cum au fost Noapteș Gheorghe și cu verii săi Moldoveanu Ghiță și Roșca Anghel din Regimentul 9 Dorobanți. Dând dovadă de eroism și bărbăție, ei au căzut în lupta de la Smârdan din 12 ianuarie 1978, cu câteva zile înainte de sfârșitul războiului.

În primăvara anului 1907 țăranii din satele Vintileasca și Neculele s-au răsculat, alăturându-se celor din Jitia. Ajunși în centrul comunei, au dat foc registrului cu datorii și au întocmit jalbe către autorități,  în care se plângeau de lipsa pământului și abuzurile arendașilor. După sosirea armatei, răsculații s-au retras  în direcția satului Vintileasca, ascunzându-se în munţi pentru a scăpa de urmărire.

În timpul Primului Război Mondial,  în vara anului 1916 toți bărbații din satele Vintileasca și Neculele au fost mobilizați pe front. Un număr de 64 de vintileni, au participat la campaniile pentru întregirea țării și a neamului românesc, din anii 1916-1918. Pe teritoriul comunei s-au dat lupte grele între armatele ”Puterilor Centrale” și cele ale ”Antantei”. Acestea au avut loc în perioada Crăciunului - 1916 și au culminat cu ocuparea întregii zone de armatele germane, care au înaintat din direcția comunei Bisoca.

În cel de-al Doilea Război Mondial,  au participat la campaniile militare desfășurate de armata română, în est contra URSS-ului și apoi în vest contra Germaniei, 59 de vintileni. Se cuvine să amintim pe câțiva dintre aceștia, cum ar fi Stoian M. Ștefan, Țuțui Șt. Avram, Stoian I. Vasile, care au căzut eroic în Munții Tatra din Cehoslovacia.

După actul de la 23 august 1944, când regele Mihai I ordonă armatei române să întoarcă armele contra celei germane şi să se alăture coaliţiei antihitleriste, frontul ajunge şi pe raza comunei Neculele. În ziua de 26 august, acela-şi an, o unitate militară germană ocupă poziţie de luptă în punctul „Muntele Piatra”, încercând să asigure retragerea celorlalte trupe germane spre Transilvania. Primele forţe armate ajunse în zonă, a fost un regiment român care a încercuit muntele, forţându-i pe germani să se retragă. După aceste lupte au apărut trupele armatei sovietice, care au înaintat dinspre comuna Nereju, trecând prin Neculele, Vintileasca, mergând mai departe spre Bisoca şi Întorsura Buzăului.

După instaurarea regimului comunist în anul 1947,  la Vintileasca a fost impus ca primar muncitorul Râpeanu Marcel, membru al Partidului Comunist. El a fost şi preşedintele comisiei de inventariere când s-a făcut   naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, din anul 1948. Cu ocazia acestei acţiuni, organizată şi condusă de comunişti,  boierul Nicolae D. Ghermani  a  fost expropiat. Pădurea sa de pe teritoriul comunei Neculele a trecut în proprietatea statului, ca “bun al întregului popor”.

Începând cu anul 1949, în pădurile de pe raza comunei şi împrejurimi, a acţionat grupul de partizani anti-comunist condus de colonelul Stâmbei Ion şi Militaru Ion. Cu ajutorul unor trădători, care nu lipsesc în nici-o orânduire, trupele de securitate au reuşit să anihileze grupul, câţiva ani mai târziu.

În perioada de relaxare a terorii comuniste au avut loc şi unele realizări, care erau de mult timp aşteptate de către populaţia comunei. Astfel, în perioada anilor 1963-1966 s-a construit drumul ce face legătura cu celelalte comune de pe valea Râmnicului şi cu oraşul Râmnicu Sărat. În anul 1965 s-a înfiinţat punctul de exploatare forestieră Purcelu, unde o parte din locuitorii comunei şi-au găsit un loc de muncă. Au mai fost construite şcoli, localul căminului cultural (1960), magazine săteşti, sediul actual al Primăriei Vintileasca (1965), Brigada Silvică Vintileasca (1965) şa.

De la 1 iunie 1968, în urma consultării populare, comuna Neculele îşi schimbă numele devenind comuna Vintileasca şi va fi arondată la judeţul Vrancea.

            Obiective de interes turistic

Fiind o comună de  munte de la izvoarele Râmnicului Sărat şi ale Milcovului, Vintileasca este o oaza de frumusețe, cunoscută pentru pădurile de brad, a schitului care străjuie pe vârful muntelui Muntioru, Poiana Furu, Podu Grecilor, “Pietrele Fetii”,  “Lacul fără fund” care se află la intrarea în comună. Toate acestea fac ca an de an, localitatea să fie o atracție turistică importantă. În timpul verii, pe platoul mirific de la intrarea în satul Vintileasca, se oganizează bâlciuri, hore şi festivaluri folclorice.  Cu aceste ocazii tinerele fete şi flăcăii se întrec în măestria jocurilor populare locale şi în arta cusăturilor de pe costumele naţionale.